Fostul director al Institutului de Anatomie din cadrul UMF, Dan Antohe, sustine ca fetusii provin din colectii personale ale profesorilor universitari care au predat de-a lungul anilor la Medicina.
Patru oameni din comuna Gropnita au vazut miercuri dupa-amiaza, printre fetusii risipiti in rapa din padure, cadavrul unui nou-nascut cu pampers. Singurii care nu vor sa ia in seama aceast amanunt important sunt politistii din Iasi. Primarul din Gropnita, Gradinaru Vasile, declara ca a fost printre primii care s-au deplasat in rapa plina cu copii. A fost socat cand a descoperit, printre fetusi, si un copil cu pampers. "Mititel si el, cam la vreun kilogram. Dar, daca avea pus pampersul, insemna ca se nascuse, nu? Ca se nascuse viu!". Primarul se jura ca a vazut acel copil si ca imaginea lui i-a ingrozit si pe ceilalti care erau cu el. MARTORI. Un agent de post din comuna l-a insotit atunci cu primarul si sustine, de asemenea, ca a vazut "bebelusul, care arata ca un nou- nascut la 9 luni si avea pampers. Noi am presupus ca ar fi vorba de un prematur tinut la incubator. In nici un caz in formol! M-am uitat cu atentie la el, avea manute si picioruse, unghiute, avea par pe cap si gene micute, cum au bebelusii". F.C., angajat al primariei, declara ca a vazut si el atunci "un copil in scutec, trecut de putrefactie, in dezmembrare. Cred ca avea in jur de 2 kg. Statea cu fata si manutele in sus. E o imagine macabra!" INTACT. Cei cinci saci cu fetusi au fost predati joi de Politia Iasi la IML. Medicii de aici sustin ca au gasit intr-un sac si pampersul. "Fetusii au fost folositi pentru experimente, dovada canulele, taieturile si acele care s-au gasit in ei, declara prof. univ. dr. Calin Scripcaru. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu prezenta malformatii evidente (n.r. - si asta desi numai fetusi malformati pot fi folositi ca material didactic!). Cel care avea pampers nu prezenta taieturi. Cred ca este vorba de o gluma, era mult prea mic ca sa fie nou-nascut. Scutecul era deteriorat si imbibat cu formol, ca mirosea". Cei mai dezvoltati dintre fetusi aveau 8 luni de sarcina si nici unul nu prezenta urme de autopsie. Ipoteza ca un fetus cu pampers ar fi fost bagat intr-un borcan cu formol e sinistra si pune sub semnul intrebarii sanatatea psihica a faptasului. "Obiectele didactice nu se imbraca in pampers", sustine si conf.dr. Dumitru Matei, seful Catedrei de Medicina de Familie din cadrul UMF Bucuresti. Nici seful Institutului de Anatomie din Iasi, Constantin Fatu, nu crede ca fetusul cu pampers a fost obiect de studiu. "Chimic vorbind, nici nu se putea pune un fetus cu pampers in formol". El spune ca unghiile si parul se formeaza in a sasea luna de sarcina, moment in care, conform conventiilor internationale, fatul poate fi considerat viabil (n.r. - cu sanse de viata).Citește pe Antena3.ro
DEZVALUIRI SOCANTE
| |
|
DE LA IJP
|
Printr-un comunicat de presa, IJP Iasi anunta ca "cei 80 de avortoni si resturile de organe umane au fost examinate medico-legal de catre o comisie de specialitate din cadrul IML Iasi si s-a constatat ca toate piesele analizate sunt de natura umana si au fost conservate in formol, in perioade diferite de timp, vechimea pieselor depasind 10 ani. Acestea au fost recunoscute ca apartinand Laboratorului de Chirurgie Experimentala si Muzeului din cadrul Institutului de Anatomie Iasi, fiind preparate in scop didactic. Se continua verificarile pentru a se stabili imprejurarile in care resturile umane au fost abandonate si persoanele care au facut acest lucru." Si adauga, prin vocea purtatorului de cuvant, "Politia Iasi nu are pana acum nici un suspect in acest caz." Cum au fost recunoscuti cei 80 de fetusi? Ce cauta un prematur cu pampers printre avortoni? Ce anchete au fost facute la maternitatile din Iasi si care este rezultatul lor? Sunt intrebari retorice. Politia Iasi inca se chinuie la cazul unei fetite de 8 ani disparuta acum doua luni, de ce ar fi nelinistita de soarta unor avortoni?
|
BORCANE
|
Toate borcanele cu fetusi au fost depozitate in subsolul Institutului de Anatomie din august 1999, cand institutia a intrat in renovare. De atunci nimeni nu a mai folosit acele materiale didactice. Au ajuns in atentia tuturor dupa descoperirea de acum doua zile. Ieri ne-am deplasat in subsolul institutului unde se facuse curatenie si nu mai erau decat cateva borcane goale, lipsite de importanta. (Cristinel C. Popa)
|