DNA a cerut Comisiei speciale privind răspunderea ministerială, de la Cotroceni, aviz pentru invinuirea lui Adrian Năstase.
Potrivit Biroului de presă al DNA, procurorii anticorupţie l-au sesizat pe preşedinte "Pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de Năstase (prim-ministru intre 2000 şi 2004), in legătură cu săvărşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, instrumentate in dosarul nr. 114/P/2007".
Potrivit unor surse judiciare cauza a fost disjunsă din "dosarul Zambaccian" şi priveşte construcţia şi amenajările imobilului din strada Zambaccian, precum şi dotarea acestuia cu sisteme de alarmă, achiziţionate la un preţ subevaluat. La inchiderea ediţiei, Preşedinţia incă verifica dacă a primit o asemenea solicitare de la DNA.