x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CE anunță intrarea în vigoare a unor norme mai stricte în materie de protecție a consumatorilor

CE anunță intrarea în vigoare a unor norme mai stricte în materie de protecție a consumatorilor

26 Mai 2022   •   21:30
CE anunță intrarea în vigoare a unor norme mai stricte în materie de protecție a consumatorilor

Comisia Europeană anunță că sâmbătă, 28 mai, va intra în vigoare Directiva privind o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme. Aceasta vizează și piața digitală.

Potrivit unui comunicat al CE, noile norme, adoptate în noiembrie 2019, le vor oferi atât consumatorilor, cât și autorităților competente instrumente mai puternice pentru a-și exercita drepturile, cum ar fi impunerea unor sancțiuni mai severe sau a unor măsuri reparatorii împotriva prejudiciilor.

„Noile norme demonstrează încă o dată importanța pe care Europa o acordă garanțiilor efective pentru consumatori. Acestea vor garanta protecția consumatorilor față de practicile neloiale online, așa cum se întâmplă și offline, făcând ca normele de protecție a consumatorilor să fie adecvate pentru era digitală”, a declarat Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență.

Conform comisarului pentru justiție, noile norme vor asigura despăgubirea echitabilă a victimelor.

„Consumatoriieuropeni au dreptul la cele mai înalte standarde de protecție, iar aceste norme noi respectă întocmai acest angajament. De exemplu, atunci când se caută un produs online, platformele trebuie acum să furnizeze informații transparente cu privire la modul în care sunt clasificate ofertele. Acest lucru este necesar pentru a se evita practicile comerciale înșelătoare. Accesul la căile de atac individuale, precum și sancțiunile pentru încălcările transfrontaliere vor fi, de asemenea, consolidate. Toate acestea vor asigura despăgubirea echitabilă a victimelor și o adevărată descurajare a făptașilor”, a spus Didier Reynders, comisarul pentru justiție.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana