x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CE: Bucureştiul frânează lupta împotriva corupţiei

CE: Bucureştiul frânează lupta împotriva corupţiei

11 Feb 2009   •   00:00

La mai bine de doi ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România şi Bulgaria nu reuşesc să stăpânească corupţia şi crima organizată. Potrivit Comisiei Europene, România chiar a regresat în ultimele şase luni în lupta împotriva infracţionalităţii şi a actelor de corupţie, relatează, în ediţia de marţi, Financial Times Deutschland, care a obţinut proiectul de raport al executivului comunitar privind justiţia din România, ce urmează a fi făcut public la sfârşitul acestei săptămâni.



Este important ca guvernul "să îşi recâştige elanul în lupta împotriva corupţiei şi în reformarea justiţiei, pentru a recupera anumiţi paşi înapoi făcuţi în ultimele luni", se arată în documentul Comisiei Europene. Această apreciere din partea executivului comunitar reprezintă o palmă pentru guvernul de la Bucureşti, consideră FTD. În rapoartele anterioare, Comisia a criticat constant ambele ţări, însă până acum Bulgaria a fost mai mereu cea care avea parte de un ton mai dur. Uniunea Europeană a acceptat ca cele două state est-europene să devină, la 1 ianuarie 2007, membre ale sale, chiar dacă nu îndeplineau standardele UE în materie de justiţie, combatere a corupţiei şi luptă împotriva crimei organizate, mai precizează cotidianul citat. De la aderarea lor, Comisia verifică cu regularitate eforturile celor două ţări. În acest context, Bruxellesul a suspendat vara trecută 468 milioane euro din fondurile comunitare destinate Bulgariei, din cauza lipsei de progrese. Şi în cazul României a fost îngheţată o sumă semnificativă din fondurile pentru agricultură. În total, în cazul ţării noastre, sunt în joc - dacă nu sunt înregistrate progrese - subvenţii agricole de la Bruxelles în valoare de 391 milioane euro. Şi Bulgaria riscă în vara acestui an să piardă noi fonduri europene. Concret, Comisia Europeană critică, în cazul României, încercările de limitare a capacităţii autorităţilor de a derula investigaţii, ameninţările de a nu-l desemna din nou pe Daniel Morar drept şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi modificări incomplete sau contraproductive ale Codurilor de Procedură Penală şi Civilă. În plus, mai consideră Bruxellesul, justiţia pare politizată, în loc să fie independentă. Parlamentul a votat din nou împotriva începerii urmăririi penale a unor persoane de rang înalt suspectate de corupţie. Comisia remarcă şi faptul că, timp de luni de zile în perioada alegerilor, ţara a fost practic paralizată.

Cea mai eficientă modalitate o reprezintă îngheţarea fondurilor

Şi în Bulgaria Comisia constată, în continuare, deficienţe substanţiale. Se cere în special o diviziune transparentă a atribuţiilor Ministerului de Interne şi ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţă. De asemenea, ar trebui îmbunătăţite şi "autorizările speciale de supraveghere şi aria de cuprindere a controlului parlamentar", se arată în proiectul de raport al CE. Bruxellesul cere Sofiei 'o reformă cuprinzătoare a procedurilor de anchetă', pentru a se putea admite mai uşor probe în instanţă. Se constată, de asemenea, lipsa unei legi adecvate a finanţării partidelor parlamentare şi a confiscării bunurilor fraudulos obţinute. Comisia laudă în proiectul său de raport şi progresele, însă cere ca, în lupta împotriva criminalităţii organizate, să fie inculpate persoanele din grupările criminale luate în vizor de autorităţi. La Bruxelles a domnit multă vreme neputinţa atunci când venea vorba de modul în care pot fi determinate cele două ţări să îşi intensifice lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Între timp s-a constatat că cea mai eficientă modalitate o reprezintă îngheţarea fondurilor. Şi, chiar dacă sancţiunile financiare nu sunt direct legate de reforme, ele sunt puse în acelaşi context politic, conchide Financial Times Deutschland.

Agerpres

×
Subiecte în articol: romania