x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CE - Lista neagră a companiilor aeriene

CE - Lista neagră a companiilor aeriene

24 Iul 2008   •   00:00

Comisia Europeană (CE) a reactualizat lista neagră a companiilor aeriene care nu au dreptul de a opera pe teritoriul Uniunii Europene din motive de siguranţă, impunînd interdicţii transportatorilor aerieni din şapte state.



Comisia Europeană (CE) a reactualizat lista neagră a companiilor aeriene care nu au dreptul de a opera pe teritoriul Uniunii Europene din motive de siguranţă, impunînd interdicţii transportatorilor aerieni din şapte state. Astfel, nici o companie aeriană din Guineea Ecuatorială, Indonezia, Republica Kîrgîzstan, Liberia, Sierra Leone, Swaziland şi Republica Democratică Congo nu are voie să efectueze zboruri pe teritoriul statelor comunitare. Acelaşi tratament a fost impus şi companiilor din Gabon, cu excepţia operatorilor Gabon Airlines şi Afrijet, ale căror activităţi rămîn blocate la nivelul actual, fără a avea posibilitatea de a-şi extinde serviciile. CE a ridicat interdicţia de exploatare impusă companiei iraniene, Mahan Airlines, dar a menţinut interdicţia în cazul Ukraine Cargo Airways deoarece nu a fost capabilă, pînă în prezent, să îşi implementeze cu succes planul său de acţiuni corective. De asemenea, Comisia le-a reamintit autorităţilor din Ucraina de necesitatea de a consolida aplicarea standardelor în materie de siguranţă.

×
Subiecte în articol: observator