x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spun foştii directori ai SRI şi SIE despre înregistrarea cu românul răpit în Burkina Faso

Ce spun foştii directori ai SRI şi SIE despre înregistrarea cu românul răpit în Burkina Faso

30 Aug 2015   •   16:16
Ce spun foştii directori ai SRI şi SIE despre înregistrarea cu românul răpit în Burkina Faso

Gruparea teroristă al-Mourabitoune a publicat sâmbătă o înregistare video cu ostaticul român Iulian Gherguţ, răpit la 4 aprilie 2015 din Burkina Faso, în care românul face apel la autorităţi să negocieze cu răpitorii pentru eliberarea sa.

Citește și A apărut o nouă înregistrare cu Iulian Gherguţ, românul răpit în Burkina Faso

Costin Georgescu, fost director al SRI, a explicat, într-o intervenţie telefonică în emisiunea News Magazine de la Antena 3, realizată de Andreea Stroe, că apariţia înregistrării demonstrează că teroriştii fac un pas înainte: "Cum se desfăşoară toată operaţiunea: celula are o şedinţă, dar munca de teren este dusă de servicii. În colaborare cu alte servicii, în primul rând cu cele din statul respectiv şi cu cele din statele limitrofe, dar şi cu cele cu formaţiuni puternice anti-tero, SUA, Marea Britanie, Franţa. Se caută o soluţie. Soluţiile sunt foarte greu de găsit, pentru că de obicei se cer bani. Şi bani nu se acceptă. Dar se caută alte posibilităţi, alte soluţii.(...) Poate fi vorba de un bolnav care are nevoie de tratament, un schimb cu alţi terorişti, există variante, dar nu bani. Pentru că asta duce întotdeauna la o escaladare. Acum ar trebui ca firma respectivă, la care lucra românul, să se implice. Dar nu prea cred, nu se întâmplă prea des."

Citește și Soarta ostatecului roman si conflictul lui Frank Timis cu guvernul din Burkina Faso


De asemenea, fostul director SIE, Cătălin Harnagea, a arătat că nu poate fi exclusă nicio variantă de salvare a românului: "Probabil că cererile din partea organizaţiei respective au fost făcute deja. În general, în zona respectivă, o mare activitate o au narco-traficanţii şi cei care se ocupă de răpiri şi recompense. Probabil că au fost deja transmise cererile, rămâne ca statul român să îşi gândească procedurile pentru recuperarea românului de unde este deţinut acum. Teritoriul este controlat de forţele franceze şi forţele de securitate ale statelor respective. Probabil că prin partenerii francezi statul român îşi va recupera cetăţeanul. În cazul zonei şi în cazul a ceea ce se întâmplă cu micile organizaţii teroriste tribale, afiliate la cele mari, în general procedurile sunt să se plătească, sau să se recupereze persoana, dar doar dacă există şanse mari să fie recuperată în viaţă, altfel nu are rost nicio acţiune. Deci nu se poate exclude nicio variantă. Şi dacă se ajunge la plata sumei, statul român trebuie să plătească."







×
Subiecte în articol: sie SRI burkina faso iulian ghergut rapire