x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune ENEL despre factura uriașă a lui Șora: Este o regularizare. Din octombrie 2020 nu am avut acces în locuință și nu s-a putut citi contorul

Ce spune ENEL despre factura uriașă a lui Șora: Este o regularizare. Din octombrie 2020 nu am avut acces în locuință și nu s-a putut citi contorul

16 Sep 2022   •   21:20
Ce spune ENEL despre factura uriașă a lui Șora: Este o regularizare. Din octombrie 2020 nu am avut acces în locuință și nu s-a putut citi contorul
Sursa foto: Facebook Mihai Sora

Compania Enel a reacționat în urma mesajului publicat ieri de filosoful Mihail Șora, privind factura uriașă la curent, de peste 6.000 de lei, primită de acesta.

Astfel, Enel Energie Muntenia susține că “a emis pe numele domnului Mihail Șora o factură de regularizare care reflectă consumul real înregistrat în perioada respectivă (octombrie 2020 - august 2022), când nu s-au putut efectua citiri de contor, din cauza lipsei de acces în locuință (unde este amplasat acesta).

Asigurăm toți clienții că verificăm modul de facturare și îl adaptăm continuu, astfel încât el să reflecte corect modificările legislative numeroase și la intervale scurte de timp în domeniul energiei. De asemenea, îndrumăm clienții să transmită lunar indexul lor de consum de energie și să asigure accesul la contor pentru citire, astfel încât facturarea să reflecte consumul lor real”, se menționează în comunicatul  Enel.

Precizările companiei vin în urma postării lui Mihai ȘORA pe o rețea de socializare, în care filosoful cere părerea cititorilor despre cum ar trebui să procedeze cu factura la curent de peste 6.000 de lei, pe care trebuie să o achite până pe 28 septembrie:

Citește și Mihai Șora, șocat de prețul facturii la energie electrică pe luna august

 

 

×