x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cele mai bune 10 filme româneşti, proiectate la Cinema Studio

Cele mai bune 10 filme româneşti, proiectate la Cinema Studio

27 Oct 2008   •   00:00

Cele mai bune 10 filme româneşti, selectate de 40 de critici, de la "Reconstituirea" de Lucian Pintilie, la "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", al lui Cristian Mungiu, vor fi proiectate în perioada 30 octombrie - 2 noiembrie la Cinema Studio din Bucureşti.



Gala Top 10 - Cele mai bune filme româneşti se deschide joi, de la ora 19:00, la Cinema Studio, cu proiecţia peliculei "Reconstituirea" (1968) de Lucian Pintilie. Aceasta va fi reluată vineri, de la 10:00, urmată de "A fost sau n-a fost?" (2006), de Corneliu Porumboiu, "Nunta de piatră" (1972), de Mircea Veroiu şi Dan Piţa, "La Moara cu noroc" (1955) de Victor Iliu, "Secvenţe" (1982), în regia lui Alexandru Tatos, şi "Pădurea spânzuraţilor" (1964), semnată de Liviu Ciulei, care va fi proiectată de la ora 20:00. Cinefilii vor avea parte de acelaşi maraton de proiecţii, de aproximativ 12 ore, şi sâmbătă, când vor fi proiectate "Pădurea spânzuraţilor", "Probă de microfon" (1980) de Mircea Daneliuc, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (2007) de Cristian Mungiu, "Croaziera" (1981), de Mircea Daneliuc, şi "Moartea domnului Lăzărescu" (2005), în regia lui Cristi Puiu, şi pe 2 noiembrie, când sunt programate proiecţiile filmelor "Moartea domnului Lăzărescu", "Secvenţe", "A fost sau n-a fost?", "Nunta de piatră", "Probă de microfon" şi "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile". Cele 10 filme proiectate în cadrul acestei ediţii??? au fost selectate de 40 de critici români, care au răspuns invitaţiei adresate de Uniunea Cineaştilor din România şi Asociaţia Criticilor de Film să alcătuiască un top personal al primelor zece lungmetraje de ficţiune româneşti produse în România în intervalul 1912-2007. Clasamentul general care a rezultat a fost următorul: "Reconstituirea" (Lucian Pintilie, 1968), "Pădurea spânzuraţilor" (Liviu Ciulei, 1964), "Moartea domnului Lăzărescu" (Cristi Puiu, 2005), "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (Cristian Mungiu, 2007), "Secvenţe" (Alexandru Tatos, 1982), "Nunta de piatră" (Mircea Veroiu, Dan Piţa. 1972), "La moara cu noroc" (Victor Iliu. 1955), "A fost sau n-a fost?" (Corneliu Porumboiu, 2006), "Probă de microfon" (Mircea Daneliuc, 1980) şi "Croaziera" (Mircea Daneliuc, 1981).

×
Subiecte în articol: romania