x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Chelsea - Steaua 3-1. Am pierdut calificarea, am câştigat respectul tuturor

Chelsea - Steaua 3-1. Am pierdut calificarea, am câştigat respectul tuturor

14 Mar 2013   •   22:01
Chelsea - Steaua 3-1. Am pierdut calificarea, am câştigat respectul tuturor

Steaua a jucat cu ambiţie, cu determinare, luptând pentru fiecare minge, alergând, presând tot timpul, kilometrii de sudoare, şi  muncă. Poate în locul dezamăgirii, probabil prezente, inima fiecărui stelist ar trebui să poarte mândria şi amintirea unui vis frumos într-un joc numit fotbal, petrecut în primăvara anului 2013..

____________________
+3 minute de prelungire. Recupereaza stelistii, degajeaza apararea Chelsea. Ataca din nou Steaua. Benitez face o schimbare sa mai treaca timpul. Scapam ca prin minune de golul serii. Un ultim atac al Stelei si s-a terminat. Steaua isi termina aventura europeana pe Stanford Bridge. Meciul se incheie.

Minutul 90: Intervine Chipciu, pasa pentru Rusescu. Lovitura libera pentru Steaua. Toata echipa Stelei se duce catre careul lui Cech. Schimbare. Iese Mata, intra Moses. Cech prinde fara probleme.

Minutul 89: Corner pentru Chelsea. Sut deviat, Inca o lovitura de colt pentru Chelsea.

Minutul 85: Hazard cade in careu, penalty pentru Chelsea. RATEAZA! Hazard suteaza in BARA!!

Minutul 84: Asediu al jucatorilor de la Chelsea la poarta lui Tatarusanu.

Minutul 83: Contraatac Steaua, Adi Popa este deposedat. Repunere de la margine pentru Chelsea.

Minutul 82: Steaua ataca din nou, Rusescu dribleaza doi fundasi, dar este deposedat de Cole. Suteaza puternic Latovlevici, retine greu Cech.

Minutul 81: Steaua ataca hotarat, Latovlevici greseste centrarea.

Minutul 80: Torres suteaza din nou periculos. Adi Popa obtine lovitura libera, Cole primeste cartonas galben pentru proteste.

Minutul 79: Iese Tanase, intra Tatu.

Minutul 78: Arbitrul opreste din nou jocul. Torres n-avea numar pe tricou.

Minutul 74: Chelsea inca face pressing in jumatatea Stelei.

Minutul 73: Jocul se opreste, lui Torres ii sangereaza nasul. Meciul se reia, Torres primeste ingrijiri medicale pe margine.

Minutul 72: Torres cade in careu, arbitrul nu dicteaza nimic.

Minutul 71: Gol Chelsea. Marcheaza Torres. Chelsea - Steaua 3-1


Minutul 70: Stelistii se apara pe primii 30 de metri de la poarta lui Tatarusanu. Respingem in corner.

Minutul 69: Cartonas galben pentru Mikel, in urma unui fault asupra lui Adi Popa.

Minutul 68: Torres trece de Chiriches, centreaza, Rapa intervine si indeparteaza pericolul. Chelsea porneste pe contraatac. Rapa revine uimitor si opreste atacul gazdelor.

Minutul 67: Motoreta Stelei revine pe gazon in aplauzele galeriei Stelei. Steaua incepe sa construiasca la mijlocul terenului.

Minutul 64: Chelsea e din nou in atac, Adi Popa recupereaza. Adi Popa este cazut pe gazon in urma unui impact cu David Luiz. Reularile arata ca fundasul Chelsea l-a lovit in fata cu cotul.

Minutul 63: Hazard faultat de Pintilii. Lovitura libera la distanta considerabila de poarta lui Tatarusanu. Executa Luiz. Prinde Tatarusanu.

Minutul 62: Latovlevici iroseste in contraatac, degajand spre careul lui Chelsea. Torres in faulteaza pe Rapa. Trecem in atac.

Minutul 61: Chipciu suteaza SENZATIONAL, respinge in extremis Cech.

Minutul 60: Corner pentru Chelsea. Jocul este oprit de arbitru. Se reia jocul.

Minutul 59: Lovitura libera, gol Chelsea. Scorul devine 2-1 pentru gazde.

Minutul 58: Azpiliqueta arunca de la margine, Luiz, apoi Cole. Chelsea face pressing, Hazard e faultat de Rapa si acesta primeste cartonasul galben.

Minutul 55: Bourceanu faultat dur de Ramirez, arbitrul nu umbla la buzunarul cu cartonase.

Minutul 54: Respinge Chiriches un sut periculos al lui Azpilicueta.

Minutul 53: Aruncare de la margine pentru gazde, Rusescu faulteaza. Recupereaza Tanase, Steaua porneste un contraatac, Bourceanu suteaza peste poarta.

Minutul 51: Chelsea paseaza periculos prin fata careului Stelei, centreaza Azpilicueta, peste poarta lui Tatarusanu.

Minutul 50: Rusescu incearca sa-i treaca mingea printre picioare unui fundas englez, pierde balonul.

Minutul 49: Chelsea ataca din nou, construieste la mijlocul terenului, Steaua se apara excelent. Galeria Stelei scandeaza ROMANIA, ROMANIA,ROMANIA!

Minutul 48: Fault la centrul terenului facut de Bourceanu, primeste cartonas galben.

Minutul 47: Torres se arunca din nou spre careul Stelei, blocat insa, din nou. Contraatac Steaua. Obtinem aruncare de la margine.

Minutul 46: Chelsea incearca o patrundere, intervine excelent Rapa. Torres este blocat de acelasi Rapa. Repunere de la margine pentru Steaua, Latovlevici spre Rusescu, mingea este recuperata de Chelsea.

Incepe repriza a doua. Chelsea Steaua 1-1. Nicio schimbare la Steaua.

În prima repriză Steaua a fost extrem de agresivă, băieţii lui Reghecampf agăţându-se efectiv de fiecare balon, încercând urcări în atac prin combinaţii rapide. Chelsea a părut în multe momente descumpănită de pressingul steliştilor, în multe momente ale partidei putându-se număra cu greu mai mult de două pase în contul londonezilor.
Tătăruşanu a fost providenţial în două rânduri, paradele sale scoţând mingii periculoase trimise pe spaţiul porţii de atacanţii adverşi.
Pata de culoare a reprizei a fost reprezentată de intrarea pe gazon a unui suporter englez, care a reuşit să traverseze terenul până în faţa galeriei steliste, pe care a încercat să o provoace.
Fondul sonor al arenei londoneze a fost dominat copios de galeria stelistă, care în multe rânduri a  scandat peste suporterii gazdeloe. Cel mai iritaţi de scandarea "România, România!".

Minutul 45: Se termina prima repriza. Chelsea Steaua 1-1

Centreaza Bourceanu din nou,  GOOOOOOLLLLL STEAUAAAAA!!! Marcheaza CHIRICHES!!!

Minutul 44: Lovitura de colt Steaua, executa Bourceanu, din nou corner.

Minutul 42: Adi Popa face un sprint de 30 de metri, intervine in ulimul moment Cole.

Minutul 41: Chelsea calmeaza jocul cu pase in propria jumatate. Jocul se opreste, sunt doua mingi pe teren.

Minutul 40: Galeria Stelei incurajeaza frenetic.

Minutul 39: INTERVENTIE INCREDIBILA a lui Tatarusanu la sutul lui Hazard.

Minutul 38: Jucatorii Stelei reclama un hent in preajma careului Chelsea, arbitrul nu fluiera nimic.

Minutul 37: Sut puternic al lui Torres, putin pe langa poarta lui Tatarusanu.

Minutul 36: Chelsea executa un corner, retine Tatarusanu.

Minutul 35: 1-0 pentru Chelsea. Marcheaza Mata.

Minutul 32: Torres scapa din nou mingea in afara terenului.

Minutul 31: Steaua porneste pe contraatac prin Rusescu. Recupereaza englezii.

Minutul 30: Ramirez rateaza din nou o pasa lunga, balonul iesind in afara terenului. Luiz nu poate trece de Chipciu, Chelsea recupereaza din nou.

Minutul 29: Steaua face un joc colectiv impresionant, jucatorii sunt foarte disciplinati din punct de vedere tactic.

Minutul 27: Chelsea ataca cu baloane lungi, care nu-si ating intotdeauna tinta.

Minutul 26: Fault al lui Mata la Chiriches.

Minutul 25: Faulteza Latovlevici in jumatatea gazdelor. Steaua reecupereaza si porneste pe contraatac cu o pasa de la Chipciu pentru Latovlevici, recupereaza englezii.

Minutul23: Gazdele continua sa atace, dominand mijlocul. Recupereaza Steaua, paseaza Chipciu pentru Popa, combinatie frumoasa in careul Chelsea, respinge defensiva gazdelor.

Minutul 22: Chelsea ataca din nou, suteaza Mata, PARADA TATARUSANU!!!!!!

Minutul 21: Atac al Chelsea, Mata blocat de Pintilii, Steaua porneste pe contraatac cu Tanase, intervine in ultima clipa Luiz.

Minutul 20: Steaua ataca sustinut, obtine o lovitura de colt. Executa Latovlevici. Primeste Tanase, suteaza, retine Cech cu greutate.

Minutul 18: Suteaza Latovlevici din nou, respinge defensiva gazdelor.

Minutul 17: Ataca Steaua, un suporter al lui Chelsea a intrat pe gazon si a traversat terenul pentru a face semne obscene suporterilor Stelei. Acesta a fost retinut in cele din urma de fortele de ordine.

Minutul 16: Lovitura libera Chelsea, executata de Mata rapid, incercand sa-l surprinda pe Tatarusanu. Steaua contraataca, Bourceanu suteaza la mica distanta pe langa poarta lui Cech.

Minutul 15: Latovlevici suteaza puternic, portarul Cech retine

Minutul 14: Steau incepe sa mute jocul in jumatatea gazdelor.

Minutul 13: Cotraatac rapid Steaua, Chipciu trimite o pasa geniala, Rusescu rateaza

Minutul 12: Chelsea ramane in jumatatea Stelei

Minutul 11: Contraatac ratat al Stelei, dupa o recuperare excelenta a lui Adi Popa

Minutul 10: Chelsea incepe sa puna presiune pe defensiva Stelei

Minutul 6: Adi Popa obtine o lovitura libera, in urma unu fault

Minutul 4: Ocazie importanta de sut din interiorul careului pentru Chelsea, prin Fernando Torres, s-a opus Adi Popa, respingand din fata acestuia.

Minutul 2: Steaua porneste un atac pe partea dreapta, suporterii Stelei incurajand frenetic orice atingere a balonului de catre echipa romaneasca. Chelsea contraataca, dar fundasii nostri sunt la post si opresc atacul gazdelor.

Minutul 1: Arbitrul fluiera inceputul partidei

Laurenţiu Reghecampf a decis să folosească acelaşi "11" din prima manşă pentru returul cu Chelsea. Steaua va fi susţinută pe Stamford Bridge de aproximativ 7000 de români.

Echipe de start:

Steaua: Tătăruşanu - Rîpă, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Ad. Popa, Chipciu, Tănase - Rusescu

Chelsea: Cech - Azpilicueta, Terry, Luiz, A. Cole - Ramires, Mikel - Oscar, Mata, Hazard -Torres

×
Subiecte în articol: chelsea steaua livetext