Cinci tineri din Vaslui au făcut scandal pe un drum, apoi au dat buzna, cu o armă, în locuința unui bărbat. În mașina tinerilor a fost găsită o sabie, iar la percheziții polițiștii au descoperit 2 arme și peste 100 de proiectile. Trei dintre ei sunt cercetați în libertate, iar 2 sub control judiciar.
Polițiștii vasluieni au fost sesizați joi seara că în comuna Miclești mai multe persoane au intrat în locuința unui bărbat de 55 de ani și l-au amenințat cu o armă. Oamenii legii au prins trei tineri cu vârste între 20 și 22 de ani, din Solești, și o armă neletală, cu gaze, „ce prezintă potențial letal”, dar și un cartuș.
Apoi, polițiștii au găsit alte 2 persoane bănuite că au participat la faptele sesizate, iar în mașina pe care tinerii au folosit-o pentru deplasare a fost găsită o sabie cu o lamă de aproximativ 104 cm.
De asemenea, anterior sesizării, persoanele implicate ar fi provocat scandal pe un drum public din localitatea Chircești, comuna Miclești.
Vineri au avut loc percheziții la locuințele tinerilor implicați și polițiștii au găsit 2 arme, 121 de proiectile, etc.
Armele nu erau deținute legal.
Doi tineri au fost inițial reținuți pentru 24 de ore, iar apoi au primit control judiciar pentru 60 de zile. Alți 3 tineri cu vârste de 19 și 21 de ani sunt cercetați în stare de libertate.
(sursa: Mediafax)
Parlamentarii din Berlin au votat modificarea legii educaţiei, astfel încât elevii pot opta să repete anul şcolar care a fost afectat de pandemie.
Potrivit The Guardian, elevii şcolilor din Berlin, capitala...
Vremea intră într-un proces de răcire și va ridica probleme începând de sâmbătă până luni. Meteorologii anunță vânt puternic în toată țara și ninsori la munte.
În intervalul vineri ora 6:00 –...
Localitatea Ciceu-Giurgești din județul Bistrița-Năsăud, unde incidența cazurilor de Covid depășește 10 la mia de locuitori, intră în carantină de sâmbătă dimineața, pentru 14 zile.
Potrivit...
O femeie de 70 de ani, aflată pe trotuar pe o stradă din Cluj-Napoca, a murit vineri seara după ce a fost lovită de o mașină, al cărei șofer, băut, a pierdut controlul direcției.
Potrivit IPJ Cluj, accidentu...
Serviciile de informaţii americane consideră să prinţul moştenitor saudit Muhammad bin Salman a aprobat o operaţiune în oraşul turc Istanbul "pentru capturarea sau uciderea" jurnalistului disident Jamal...
Un bărbat de 49 de ani care nu are permis de conducere, aflat la volanului unei mașini cu numere false, a lovit vineri seara zece autoturisme parcate pe o stradă din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța,...
Un tânăr de 21 de ani, implicat în accidentul produs vineri dimineața în apropierea comunei Călugăreni, județul Giurgiu, și care a fugit de la locul accidentului, a fost identificat și reținut de polițiști,...
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susține că suspendarea PUZ-urilor din cinci sectoare ale Capitalei, aprobată vineri de Consiliul General al Municipiului București, este o victorie a societății civile,...
Uniunea Europeană va continua acţiunile pentru consolidarea autonomiei strategice în materie de securitate şi apărare, anunţă Consiliul European, după summitul desfăşurat prin videoconferinţă.
"Menţinem...
Două localități din județul Maramureș, Șișești și Tăuții Măgherăuș, au intrat de vineri în carantină pentru următoarele 14 zile.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Maramureș, au fost primite...
Alin Burcea, vicepreședinte ANAT, a vorbit despre condițiile impuse de greci pentru turiștii români.
"Domnul Năsui a avut un set de discuţii între România şi Grecia în care grecii, văzând că la Bruxelles ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au schimbat încadrarea juridică în dosarul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală.
Era începută urmărirea penală in rem pentru ucidere...
Ministerul Sănătății informează că până vineri au fost distribuite în București și în județe peste 1,15 milioane de teste rapide antigen SARS-CoV-2. Până acum au fost folosite aproape 5.000 de teste, iar...
România se află pe locul 7, la nivel global, în topul vaccinărilor împotriva COVID-19 cu ambele doze, a anunțat, vineri, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva...
Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, întrebat despre protestul unor reprezentanţi ai poliţiştilor, că nu înţelege rostul acestor manifestaţii, pentru că veniturile rămân la nivelul anului 2020,...