Curtea de Apel Piteşti a respins recursul formulat de Cristian Cioacă faţă de decizia Tribunalului Argeş privind legalitatea măsurii de arestare preventivă dispusă în cazul său. Instanţa a respins ca nefondat recursul formulat de inculpat şi a decis menţinerea măsurii de arestare preventivă, hotărârea fiind definitivă.
Cristian Cioacă a fost prezent la şedinţa de judecată, dar a fost transportat la Penitenciarul Colibaşi înainte ca instanţa să se pronunţe asupra recursului său.
Şi Tribunalul Argeş a constatat, pe 31 ianuarie, legalitatea şi temeinicia măsurii de arestare preventivă dispusă în cazul lui Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru omor calificat şi profanare de morminte.
Dosarul în care Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu va fi judecat la Tribunalul Argeş, primul termen pe fond al procesului fiind stabilit pentru 4 martie. Dosarul a fost repartizat Completului 4 - Fond de la Secţia Penală a Tribunalului Argeş.
Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012. După trimiterea în judecată, el a fost transferat din arestul Poliţiei Capitalei la Penitenciarul Colibaşi.