x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulaţia rutieră pe A4, Agigea-Ovidiu, şi sectorul de autostradă A2, Feteşti-Constanţa, închisă marţi seara

Circulaţia rutieră pe A4, Agigea-Ovidiu, şi sectorul de autostradă A2, Feteşti-Constanţa, închisă marţi seara

10 Ian 2017   •   22:20
Circulaţia rutieră pe A4, Agigea-Ovidiu, şi sectorul de autostradă A2, Feteşti-Constanţa, închisă marţi seara

Circulaţia rutieră pe autostrada A4, Agigea - Ovidiu, şi sectorul de autostradă A2, Feteşti - Constanţa, a fost închisă marţi seara din cauza ninsorii abundente, a viscolului şi a vizibilităţii foarte reduse, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Tot marţi seara, CNAIR a decis închiderea circulaţiei rutiere pe DN22C, între localităţile Cernavodă şi Constanţa, pe DN3 Constanţa - Ostrov, DN38 Agigea - Negru Vodă şi DN22 Lumina - Mihai Viteazu.

Ministerul Transporturilor a anunţat că va închide o serie de drumuri naţionale în zonele avertizate de meteorologi înainte de declanşarea Codurilor portocalii, astfel încât siguranţa participanţilor la trafic să nu fie afectată, iar utilajele de deszăpezire să poată acţiona eficient pe tronsoanele închise.

"Pentru cele 7 judeţe ce se vor afla sub Cod portocaliu sunt mobilizate 491 de autoutilaje, 14.648 tone de sare şi 3.500 tone de nisip. În plus, utilajele CNAIR sunt la dispoziţia autorităţilor responsabile de gestionarea situaţiilor de urgenţă pentru intervenţiile ce au ca scop salvarea de vieţi omeneşti", se arată într-un comunicat al MT remis AGERPRES.

CNAIR menţionează că este absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările Poliţiei Rutiere, precum şi restricţiile instituite.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la numerele de telefon 021/264.33.33, 021/9360, pe site-ul companiei, dar şi paginile de Facebook şi Twitter ale CNAIR.

Sursa - AGERPRES

×