x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulația va fi blocată între Brașov și Poiana Brașov, iar pe A2 se fac lucrări

Circulația va fi blocată între Brașov și Poiana Brașov, iar pe A2 se fac lucrări

11 Oct 2020   •   09:16
Circulația va fi blocată între Brașov și Poiana Brașov, iar pe A2 se fac lucrări

Circulația va fi blocată, duminică, în mai multe intervale orare, între Brașov și Poiana Brașov, deoarece în zonă se va desfășura o competiție automobilistică. De asemenea, polițiștii anunță că pe Autostrada București-Constanța se fac lucări la carosabil, iar circulația este deviată.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că duminică dimineață nu sunt drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza unui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile, nici probleme majore privind fluența traficului pe arterele principale.

Totuși, în județul Brașov, circulația rutieră pe DN1E Brașov – Poiana Brașov va fi întreruptă în intervalele orare 08.30 – 12.00 și 13.00 – 18.30 pentru a permite desfășurarea unei competiții automobilistice.

De asemenea, pe autostrada A2 București - Constanța, pe tronsoanele kilometrice 27 – 17 (Brănești - Cernica, județul Ilfov) și 82 – 74 (Dor Mărunt, județul Călărași), traficul este deviat de pe calea 2 (sensul către București) pe sensul opus, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura devierii se menține până la data de 30 noiembrie și se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile, precizează Centrul Infotrafic.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trafic