x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cîțu: Soluția pentru inflație mică, dobânzi scăzute și taxe mai mici este la PSD

Cîțu: Soluția pentru inflație mică, dobânzi scăzute și taxe mai mici este la PSD

04 Noi 2022   •   12:35
Cîțu: Soluția pentru inflație mică, dobânzi scăzute și taxe mai mici este la PSD

Fostul premier Florin Cîțu afirmă că este nevoie de un deficit bugetar de 5% în 2022 și de 3% în 2023: „Soluția pentru inflație mică, dobânzi scăzute și taxe mai mici este la PSD. Ai nevoie de un MF responsabil.”

„Este nevoie urgent de deficit bugetar de 5% în 2022 și de 3% în 2023. Soluția pentru inflație mică, dobânzi scăzute și taxe mai mici este la PSD! Să fie clar. Inflația mare, dobânzile crescute, taxele mai multe si mai mari nu sunt importate de la ruși, sunt psd-iste. PSD a crescut inflația, dobânzile și taxele și DOAR PSD poate să le scadă. Dar nu vrea și astfel condamnă milioane de români la sărăcire”, scrie pe Facebook Florin Cîțu.

El afirmă că rată inflației este 16% și estimată să crească aproape de 20%.

„Ce trebuie MF-PSD să facă ca rata inflației să scadă și implicit BNR să nu mai crească dobânda până la 11%? Să reducă deficitul bugetar urgent la 5% în 2022 și 3% în 2023. Da, se poate să reduci inflația și fără să crești dobânzile. Ai nevoie de un MF responsabil. Atât. Dacă MF-PSD nu este responsabil, BNR este forțată să intervină. Și o să doară. CORE2, rată inflației după ce eliminăm elementele volatile pe care nu le controlează BNR, este de 11%. Asta înseamnă că acum ținta pentru dobânda de politică monetară este să crească de la 6.25% la 11%. Nu se întâmplă încă. Este posibil ca în acest moment BNR să fi decis că românii preferă ca rata inflației să fie mare câțiva ani, în jur de 10%. Lucrurile sunt simple din punct de vedere economic. Românii ar putea avea inflație mai mică și dobânzi scăzute dacă MF-PSD ar reduce deficitul bugetar și dacă BNR ar semnala (fără să crească la 11% dobânda de politică monetară) credibil că vrea să reducă rata inflației. De ce nu vrea MF-PSD să reducă inflația, dobânzile și taxele? De ce preferă PSD să-i sărăcească pe români?”, încheie fostul premier.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu inflaţie dobanzi