x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Avem o iarnă grea în faţă pe care trebuie să o pregătim cu înţelepciune

Ciucă: Avem o iarnă grea în faţă pe care trebuie să o pregătim cu înţelepciune

11 Sep 2022   •   14:36
Ciucă: Avem o iarnă grea în faţă pe care trebuie să o pregătim cu înţelepciune

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus oamenilor veniţi duminică la Ţebea, pentru a-l comemora pe Avram Iancu, că trecem printr-o perioadă a incertitudinii şi nesiguranţei şi avem în faţă o iarnă grea, pe care trebuie să o pregătim cu înţelepciune şi responsabilitate.

"Din nefericire, trecem printr-om perioadă a incertitudinii şi nesiguranţei. Oamenii au multe temeri şi pe bună dreptate sunt îngrijoraţi pentru ce le rezervă ziua de mâine. Avem un război nu departe de graniţele României, avem o serie de efecte negative ale acestui război pe care le resimţim în viaţa noastră de zi cu zi. Avem o iarnă grea în faţă pe care trebuie să o pregătim cu înţelepciune, echilibru şi responsabilitate. Nu va fi uşor, dar România va reuşi să depăşească toate aceste greutăţi, pentru că suntem pregătiţi pentru orice scenariu. În acelaşi timp nu suntem singuri. Suntem în NATO şi UE. Alături de partenerii noştri de încredere, România este un punct de stabilitate între naţiunile balcanice pentru că promovăm şi protejăm drepturile şi libertăţile fundamentale, valorile democraţiei şi ale statului de drept. (...) Abia acum am văzut că războiul de agresiune se poate reaprinde în Europa. Am înţeles cu toţii că apartenenţa noastră la lumea occidentală înseamnă de fapt protejarea naţiunii şi a identităţii noastre naţionale", a declarat Ciucă la Ţebea.

 

×