x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă, noi detalii despre verificarea firmelor de construcții turcești care lucrează în România

Ciucă, noi detalii despre verificarea firmelor de construcții turcești care lucrează în România

de Redacția Jurnalul    |    16 Feb 2023   •   13:50
Ciucă, noi detalii despre verificarea firmelor de construcții turcești care lucrează în România
Sursa foto: gov.ro

„Pe noi trebuie ne intereseze dacă au construit în România și, acolo unde au construit, să mergem să facem verificări și să constatăm care este starea de rezistență a construcțiilor respective”, spune Nicolae Ciucă despre controlul firmelor turcești care au construit în țara lor și în România.

Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnaliști despre controalele la companiile turcești care au construit sau construiesc în România și care sunt implicate în anchete în Turcia, după cutremure.

„Va trebui să verificăm dincolo de nereguli, pentru că aici nu este vorba de ceea ce se întâmplă. Oricum, firmele respective au fost introduse în lista de sancțiuni și, mă rog, supuse prevederilor legale din Turcia. Pe mine mă interesează și pe noi trebuie ne intereseze dacă au construit în România și, acolo unde au construit, să mergem să facem verificări și să constatăm care este starea de rezistență a construcțiilor respective. Asta este ceea ce mă interesează în mod deosebit”, spune Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, în ședința de guvern, că standardele din domeniul construcțiilor ar trebui revizuite.

„Totodată, apreciez că e nevoie ca standardele din domeniul construcțiilor, calitatea materialelor din construcții să fie revizuite, să fie reverificate și să avem certitudinea că prin standardele pe care le impunem în aceste documente vom reuși să avem conștiința că am luat toate măsurile, astfel încât ceea ce e prevăzut în proiectele de construire să fie similare cu ceea ce se realizează în realitate”, spunea Ciucă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca firme constructii turcesti