României îi revine ultimul loc din UE în clasamentul Transparency International (TI) din punct de vedere al indicelui de percepţie a corupţiei în 2009, fără a înregistra vreun progres faţă de anul precedent.
Punctajele acordate sunt de la 1 la 10, unde nota maximă reprezintă corupţia percepută ca fiind cel mai puţin răspândită. La nivel global, din cele 180 de ţări şi teritorii analizate, România se află pe locul 71, cu 3,8 puncte.
Stagnarea României este criticată de reprezentanţii TI, care susţin că este pentru prima dată din 2002 când nu s-a înregistrat nici un progres în domeniul luptei anticorupţie.: "Transparency International România apreciază că această stagnare este rezultatul lipsei de coordonare strategică în privinţa măsurilor legislative şi instituţionale, ceea ce a condus la vulnerabilizarea excesivă a tuturor criteriilor de integritate şi la afectarea credibilităţii reformelor şi a României în general", a declaratVictor Alistair, directorul executiv al TI.