x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNCD, sesizat cu privire la declarațiile lui Klaus Iohannis la adresa autonomiei Ținutului Secuiesc

CNCD, sesizat cu privire la declarațiile lui Klaus Iohannis la adresa autonomiei Ținutului Secuiesc

29 Apr 2020   •   16:52
CNCD, sesizat cu privire la declarațiile lui Klaus Iohannis la adresa autonomiei Ținutului Secuiesc

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) face verificări cu privire la afirmațiile președintelui Klaus Iohannis la adresa autonomiei Ținutului Secuiesc, după ce Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” a depus o cerere în acest sens.

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a spus, pentru MEDIAFAX, că aceasta este singura plângere înregistrată până la ora transmiterii acestei știri cu privire la afirmațiile șefului statului.

„Prin declarația rostită de el se creează o atmosferă dezagreabilă la nivelul comunității maghiare. Agravează situația și faptul că domnia sa are calitatea de Președinte al României, ceea ce insuflă sentimentul că însuși statul român acționează împotriva cetățenilor săi de etnie maghiară”, potrivit sesizării transmisă de Asociația pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” la CNCD.

Klaus Iohannis a spus, miercuri, că „este incredibil ce se întâmplă în Parlament! PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD, ce înțelegeri se fac în Parlamentul României”.

Potrivit președintelui, în timp ce autoritățile se luptă cu pandemia, PSD „se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”.

„Asta înseamnă o majoritate toxică. Se înțelege acum mai bine de ce am vrut alegeri anticipate: nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD, împotriva României și a românilor. Este inadmisibil așa ceva”, a declarat Iohannis, adăugând că atât timp cât va fi președinte, o astfel de lege nu va exista.

Ulterior acestor declarații, senatorii au respins, cu majoritate de voturi, legea privind autonomia Ținutului Secuiesc. Acest proiect de lege a fost adoptat anterior tacit de Camera Deputaților. Senatul s-a întrunit în ședință de urgență, având doar acest proiect pe ordinea de zi.

 Mediafax

×
Subiecte în articol: tinutului secuiesc autonomie