x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNSU a aprobat o ofertă de asistenţă medicală pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 din partea Republicii Moldova

CNSU a aprobat o ofertă de asistenţă medicală pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 din partea Republicii Moldova

18 Oct 2021   •   18:00
CNSU a aprobat o ofertă de asistenţă medicală pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 din partea Republicii Moldova
Sursa foto: Hepta

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, luni, printr-o hotărâre, oferta de asistenţă internaţională prin care Republica Moldova pune la dispoziţie o echipă medicală pentru a sprijini unităţile spitaliceşti din România în vederea tratării pacienţilor cu COVID-19.

Republica Moldova va pune la dispoziţie medici, asistenţi medicali şi echipaje SMURD.

Potrivit HCNSU nr. 89/2021, repartizarea echipajelor medicale şi a personalului medical, precum şi stabilirea locaţiilor în care îşi vor desfăşura activitatea se va realiza prin Ordin al comandatului acţiunii - şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Prin aceeaşi hotărâre, Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt abilitate să emită în regim de urgenţă documentele necesare membrilor echipei din Republica Moldova pentru a putea lucra temporar în ţara noastră. 

×