Hidrologii anunţă că se instituie avertizare hidrologică de Cod galben pe Dunăre pe sectoarele Bechet-Zimnicea şi Isaccea-Tulcea, la Feteşti şi Cernavodă, fiind ridicată avertizare pe sectorul Gruia-Calafat, însă se instituie avertizarea începând de sâmbătă la Olteniţa, iar de luni la Brăila.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a comunicat, vineri, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Romane, Ministerului Administratiei si Internelor, SC Hidroelectrica SA, Direcţiilor Apelor: Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa şi Dobrogea că se vor produce viituri începând de vineri, ora 6.00 până vineri, 4 iunie, ora 12.00, anunţă Mediafax.
Astfel, având în vedere situaţia hidrologică actuală, prognoza evoluţiei situaţiei hidrometeorologice din Bazinul Dunării amonte de intrarea în ţară (Baziaş) precum şi exploatarea Sistemului Hidroenergetic Porţile de Fier, INHGA prognozează producerea de creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de atenţie pe Dunăre (sectorul aval de Porţile de Fier), hidrologii au comunicat instituirea avertizării de Cod galben pe Dunăre.
Citește pe Antena3.ro