Ministrul Educaţiei i-a replicat ieri preşedintelui Băsescu, spunând că nu doreşte să polemizeze cu şeful statului şi că ministerul va promova propriul Cod al Educaţiei.
Andronescu a anunţat astfel un nou pachet de legi, pe care îl promisese iniţial pentru luna aprilie a acestui an şi pe care nu îl are încă pregătit. Comisia prezidenţială pentru educaţie, condusă de fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, a realizat un set de legi ale învăţământului, pe care l-a înmânat premierului Emil Boc.
Actualul ministru al Educaţiei nu a promovat însă acest pachet de legi, stârnind indignarea preşedintelui. Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1 TV, că Ecaterina Andronescu a intrat, împreună cu sindicatele din învăţământ, în parteneriatul împotriva elevilor. Băsescu a spus că este inadmisibil să se plece în vacanţă parlamentară, iar cele trei legi care au rezultat în urma Raportului comisiei Miclea să fie lăsate în stadiul de proiect.
"Mă voi bate pentru implementarea proiectelor Miclea", a spus preşedintele, care i-a cerut ieri lui Boc promovarea pachetului de legi al lui Miclea. Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat că Traian Băsescu a făcut afirmaţii incorecte şi rău-voitoare şi că nu doreşte să lege reforma de alegerile prezidenţial. Tot ieri, legile educaţiei promovate de fostul ministru Cristian Adomniţei au fost respinse în Parlament.
Citește pe Antena3.ro