Plajele din staţiunile Eforie Sud, Costineşti, Olimp, Jupiter, Venus, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche au fost invadate de alge, urăt mirositoare. Colectarea unui metru cub de alge a costat anul trecut 70 de lei.
Turiştii ajunşi in sudul litoralului romănesc au fost deranjaţi vizibil de sutele de tone de alge aduse la ţărm de apa mării. Acestea sunt urăt mirositoare şi impiedică turistul să se scalde in linişte sau să stea relaxat pe plajă.
"Cea mai importantă problemă pe care o avem acum este cea cu algele. Cauzele care au dus la acest fenomen sunt multiple", a explicat Cătălin Anton, purtător de cuvănt al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL). "Lucrătorii de la DADL spun că acest fenomen este unul natural, insă eu nu cred că nu au fost făcute studii pe treaba asta. Acest fenomen putea fi preintămpinat. Muncitorii direcţiei ar trebui să lucreze toată noaptea, astfel incăt plaja să fie curată dimineaţa, la sosirea turistului. Oamenii care au cumpărat deja pachetul turistic nu au ce face, nu pleacă acasă dacă sunt alge pe plajă, insă nu este normal", a explicat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor din Turism Regiunea Sud-Est.
COLECTARE. "In trei zile am colectat 3.500 de tone şi mai avem de adunat cam aceeaşi cantitate. Ce am adunat acum, in două zile, a depăşit cantitatea colectată in tot anul 2004. Nu este plăcut pentru nimeni, mai ales pentru turişti", a spus Cătălin Anton. In anul 2004 au fost colectate 8.899 de metri cubi de alge, in 2005 s-au colectat 15.580 de metri cubi de alge, iar anul trecut, s-au colectat 23.248 metri cubi de alge. Pentru colectarea algelor, anul trecut, s-a cheltuit 1,6 milioane de lei, adică circa 70 de lei pe metru cub de alge colectate. Anul acesta, pănă in prezent au fost colectate circa 14.000 de metri cubi de alge, ceea ce inseamnă că s-a cheltuit aproape un milion de lei, dacă pentru un metru cub se cheltuie in jur de 70 de lei. Numărul muncitorilor şi utilajelor ce lucrează pentru colectarea algelor a fost suplimentat. Astfel, au fost mobilizaţi aproximativ 100 de muncitori, şapte utilaje de incărcare, 14 autobasculante, două utilaje amfibii şi două utilaje de ecologizare.
NERENTABIL. Din cauza invaziei algelor, sumele cheltuite de DADL anul acesta pentru colectarea acestora va fi cu mult mai mare decăt anul trecut. Veniturile incasate de DADL, anul trecut, de pe plajă au fost de aproximativ 3,4 milioane lei, iar cheltuielile au fost de 4,5 milioane lei. "Sumele cheltuite pentru colectarea şi transportul algelor la groapa ecologică sunt mult mai mari decăt obţinem din inchirierea plajelor. Anul trecut, cheltuielile au depăşit veniturile. Anul acesta o să avem cheltuieli şi mai mari faţă de anul trecut, insă algelor nu ai ce să le faci. In prezent nu s-a făcut o centralizare a sumelor cheltuite pentru colectare şi distrugerea algelor", a explicat Cătălin Anton.