x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Colindele vechi, interzise în spoturile comerciale

Colindele vechi, interzise în spoturile comerciale

de Gabriela Antoniu    |    26 Dec 2011   •   21:00
Colindele vechi, interzise în spoturile comerciale

Deputatul PSD Victor Socaciu a intiat un proiect de lege prin care propune interzicerea folosirii in scopuri comerciale a elementelor bunurilor care fac parte din patrimoniu cultural national mobil si imaterial. Astfel, sunt exemplificate ca interzise in reclame colindele vechi, Ateneul Roman sau statuia poetului Mihai Eminescu. Initiativa legislativa a fost depusa saptamana trecuta la Camera Deputatilor si este o completare a Legii audiovizualului.

'Prin promovarea acestei propuneri le­gislative se urmareste interzicerea folosirii abuzive in cadrul comu­nicarilor comerciale audio­vi­zuale, in special in cadrul spoturilor comerciale, a unor elemente care fac parte din cadrul patrimoniului cultural. Astfel de spoturi sunt din ce in ce mai frecvente, precum folosirea de catre o firma de telefonie in scopuri publicitare a unui vechi colind romanesc care face parte din patrimoniu cultural imaterial sau de catre o companie farmaceutica a cladirii Ateneului Roman sau a statuii poetului national Mihai Eminescu, elemente protejate, prin Legea nr. 182 privind protejarea patrimoniului national cultural mobil. Interzicerea unor astfel de practici garanteaza protejarea patrimoniului cultural national si in domeniul comuni­carilor comerciale audiovizuale, in plus fata de activitatile specifice de protejare a acestuia, reglementate prin Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial si prin Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil', explica Victor Socaciu in expunerea de motive a initiativei legislative.

Potrivit Legii 26/2008, prin patrimoniu cultural imaterial se intelege totali­tatea practicilor, repre­zen­tarilor, expresiilor, cunostintelor, abilitatilor – impreuna cu instrumentele, obiectele, artefactele si spatiile culturale asociate acestora – pe care comunitatile, grupurile sau, dupa caz, indivizii le recunosc ca parte integranta a patrimoniului lor cultural; expresii culturale tradi­tionale – forme de manifestare ale creativitatii umane cu exprimare materiala, orala – forme de arta a cuvantului si expresii verbale traditionale – forme de exprimare muzicala – cantece, dansuri, jocuri populare – forme de expresie sincretica – obiceiuri, ritualuri, sarbatori, etnoiatrie, jocuri de copii si jocuri sportive traditionale – forme ale creatiei populare in domeniul tehnic, precum si mestesuguri ori tehnologii traditionale; tezaure umane vii – titlul onorific ce poate fi conferit acelor persoane care sunt recunoscute de comunitate drept creatoare si transmitatoare de elemente ale unui domeniu al patrimoniului cultural imaterial, in forma si cu mijloacele traditionale nealterate; marca traditionala distinctiva – elementul specific de autenticitate al expresiei culturale traditionale pe care o defineste ca fiind reprezentativa pentru un grup de creatori, interpreti ori mestesugari traditionali, pastratori sau transmitatori ai elementelor patrimoniului cultural imaterial. Romania are doua obiective inscrise pe lista patrimoniului imaterial al UNESCO: dansul 'Calusul' (din noiembrie 2005) si Doina (octombrie 2009) .

Cat priveste patrimoniul cultural national mobil, acesta este alcatuit, conform Legii 182/2000, din bunuri cu valoare deosebita sau excep­tionala, istorica, arheologica, documentara, etnografica, artistica, stiintifica si tehnica, literara, cinematografica, numismatica, filatelica, heraldica, bibliofila, cartografica si epigrafica, reprezentand marturii materiale ale evolutiei mediului natural si ale relatiilor omului cu acesta, ale potentialului creator uman si ale contributiei romanesti la civilizatia universala.

×
Subiecte în articol: observator