x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia pentru buget a Senatului a adoptat propunerea legislativă prin care impozitul pe venit se reduce de la 16% la 10%

Comisia pentru buget a Senatului a adoptat propunerea legislativă prin care impozitul pe venit se reduce de la 16% la 10%

05 Oct 2010   •   00:00

Conform unui comunicat al comisiei, Comisia pentru buget a adoptat, marţi, raport favorabil la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, prin care cota unică în cazul impozitului pe venit se reduce de la 16% la 10%.

Conform propunerii legislative, "cota de impozit este de 10% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din: activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii, pensii, activităţi agricole, premii, alte surse".

Propunerea legislativă este semnată de un grup de senatori PDL, între care şi actualul ministru al Economiei, Ion Ariton.

Proiectul a fost depus la Senat în luna iunie.

În punctul de vedere transmis Senatului, Guvernul precizează că optează pentru menţinerea cotei de impozitare de 16% şi, prin urmare, nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative.

×
Subiecte în articol: observator