Potrivit unui comunicat, care are titlul "TVR - un nou început", Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a aprobat, în şedinţa de miercuri, 23 ianuarie, punerea în aplicare a noii scheme organizaţionale. Aceasta va deveni operaţională de la 1 februarie şi care va conţine 2.450 de locuri de muncă. Potrivit comunicatului, 698 de angajaţi vor fi concediaţi.
"Noua organigramă a SRTv va deveni operaţională începând cu data de 1 februarie 2013 şi va conţine 2.450 de locuri de muncă, cuprinzând şi un număr de 55 de cazuri sociale", se precizează în comunicat.
Hotărârea de suplimentare a numărului angajaţilor SRTv a fost adoptată cu 8 voturi "pentru" şi 5 "împotrivă", "fără a dezechilibra parametrii economici previzionaţi în Programul de redresare economică a SRTv aprobat prin Hotărârea CA nr. 110 din 2012".
Pe de altă parte, potrivit comunicatului TVR, "concedierea colectivă în urma selecţiei personalului din SRTv este una dintre măsurile necesare pentru reducerea cheltuielilor televiziunii publice, restabilirea echilibrului financiar şi plata datoriilor acumulate". "În privinţa angajaţilor care vor fi disponibilizaţi, SRTv îşi va respecta obligaţiile de angajator, conform legii, în astfel de situaţii", se mai spune în comunicat.
"Perioada economică dificilă pe care o traversează Televiziunea Română presupune luarea unor măsuri radicale pe toate planurile. Sub imperativul termenelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 617/2012 privind suspendarea executării silite a creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală faţă de SRTv şi în OUG nr. 33/2012, Consiliul de Administraţie al TVR avea obligaţia de a pune în aplicare un program de redresare economică, cu măsuri organizatorice, restructurări economice şi de personal necesare funcţionării eficiente a SRTv, în vederea plăţii datoriilor fiscale şi a reeşalonării prin negociere a celorlalte datorii", se mai spune în comunicatul TVR.
Prin Hotărârea CA nr. 110/2012, Consiliul de Administraţie al SRTv a adoptat Programul de redresare economică a Televiziunii Române, în baza căruia Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie 2012, Memorandumul privind reeşalonarea pe şapte ani a datoriilor fiscale acumulate de TVR (în cuantum de circa 65 milioane de euro, n.r.).