x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Concediu de odihnă obligatoriu la ArcelorMittal Galaţi

Concediu de odihnă obligatoriu la ArcelorMittal Galaţi

21 Apr 2009   •   00:00

Aproximativ 4.000 de siderurgişti de la ArcelorMittal Galaţi, ar fi trebuit să intre astăzi în concediu de odihnă obligatoriu, timp de cinci zile, potrivit unei decizii luate de administraţia combinatului, dar atât numărul de salariaţi, cât şi ziua de plecare în concediu, sunt incerte.



Liderul Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor (FSS) Metarom, Mircea Scântei, a declarat, pentru Agerpres, că în mod normal, marţi ar fi trebuit să plece în concediu de odihnă, prin rotaţie, timp de cinci zile, prima treime din numărul total de angajaţi, dar este greu de precizat dacă acest lucru s-a şi produs. Scântei a spus că este greu de crezut că înştiinţările privind plecarea în concediu au ajuns la toţi salariaţii, ţinând cont că au fost sărbătorile de Paşti, iar programarea plecărilor în concediul de odihnă obligatoriu s-a făcut cu greutate.

Liderul FSS Metarom a precizat că muncitorii vor intra în concediu, în trei serii, în fiecare serie urmând să plece câte o treime din numărul total al muncitorilor. Aceasta ar fi a doua oară când siderurgiştii îşi iau forţat concediu; în perioada ianuarie-martie, angajaţii combinatului şi-au luat câte zece zile de concediu pe 2009, tot prin rotaţie. Scântei a mai spus că decizia administraţiei combinatului privind plecarea în şomaj tehnic a angajaţilor din combinat s-a amânat până pe 11 mai.

La mijlocul lunii martie, conducerea combinatului a anunţat că, de la 1 aprilie, toţi angajaţii combinatului vor fi trimişi, prin rotaţie, câte zece zile, în şomaj tehnic. Siderurgiştii care vor fi trimişi în şomaj tehnic, prin rotaţie, până la sfârşitul trimestrului al doilea, vor fi plătiţi cu 85% din salariul de bază şi cu sporul de vechime.

Directorul de imagine al combinatului ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu, a confirmat că, în perioada următoare, angajaţii vor pleca în concediu, câte cinci zile, prin rotaţie. Dorian Dumitrescu a confirmat şi faptul că decizia privind trimiterea în şomaj tehnic a angajaţilor a fost amânată, însă nu a precizat pentru ce perioadă.

×
Subiecte în articol: observator concediu