Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
13 ani de viaţă
“Diana a fost un copil ca oricare altul... şi totuşi foarte, foarte special, nu doar pentru noi părinţii ei, ci şi pentru bunici, unchi, mătuşi, prieteni”, scrie mama Dianei pe site-ul creat în memoria ei. “A fost un copil foarte dorit, care a venit pe lume după un tratament şi după o sarcină grea, cu repaus la pat. A deschis ochişorii şi a scos primul ţipăt pe 11 iulie 1999 în jurul orei 6:00 dimineaţa. Era o zi de duminică, noi spuneam că s-a născut la zi mare şi că va fi cineva... Şi aşa a fost.
S-a născut pe garda bunicii ei, mama lui Iulian, într-o duminică în care tati venea la Câmpina să vadă ce-i fac fetele; pardon, nu fata, ci băiatul pentru că noi “ştiam” (de la ecografie) că este băiat. S-a născut prin cezariană, deoarece naşterea pe cale naturală i-ar fi pus în pericol sănătatea. Când m-am trezit din anestezie, am întrebat atât: “E întreagă...?”. Undeva, în sufletul meu, ştiam că va fi fetiţă... Fetiţă mi-am dorit. Eu mereu i-am spus Copilu’ sau Ubita. Pentru mine. Diana a fost fata şi băiatul meu.
Mami şi Tati au avut grijă de ea până când a ajuns la vârsta de un an şi opt luni, când Buni a luat-o la ea, la Câmpina. Diana o iubea foarte mult pe Buni pentru că îi tolera cam orice, nu o mustra deloc şi îi făcea toate poftele. A stat la Buni la Câmpina timp de opt luni, după care împrejurările ne-au determinat să o “cazăm” la Mamaie, la Târgovişte, unde a stat până a terminat clasa I.
Mamaie, profesoară de limba română, îi spunea poveşti, o învăţa să scrie, să socotească, să citească, să tricoteze şi, ca recompensă, trebuia să-i şi răspundă la toate întrebările, care erau fără număr...
Mami, în acest timp, a fost în Franţa, la studiu. Diana a fost un copil care, atunci când mami pleca, îi spunea atât: “Să ai grijă de tine !”… şi apoi se întorcea la joaca ei. O singură dată a fost foarte necăjită şi a plâns când am plecat. Când mă întorceam acasă, era ca şi când soarele revenise pe pământ, eu aşa simţeam. Mă lua în braţe, şi-mi spunea: “Te iubesc mami, până la cer şi dincolo de stele!” sau “I love you to the sky and back again!”. Tati muncea mult dar, oricât de târziu ar fi revenit din delegaţie şi oricât de obosit ar fi fost, trecea să o pupe, fie şi în somn, iar dacă Diana nu dormea, să se joace cu ea.
Când era mică avea un prieten imaginar, pe Eli, care făcea turul Europei. Eli (care nu se ştie dacă era fată sau băiat, dar cel mai probabil era un câine, cel puţin aşa am dedus noi) avea doi copii: Jimmy şi Jommy. Toţi lucrau la o fabrică de biscuiţi şi ungeau biscuiţii când cu gem, când cu ciocolată... Avea şi un prieten real, pe Mădălin, desenau împreună şi se înţelegeau din priviri.
Apoi a început şcoala: clasa I a făcut-o la Târgovişte, cu mami Lidi, adică doamna Lidia Avram (care fusese şi învăţătoarea lui mami), un om deosebit. Diana a iubit-o foarte mult pe mami Lidi.
Citește pe Antena3.ro
În timpul clasei I, mami şi tati au terminat de renovat casa şi, pentru că nu mai era praf în casă, Diana, care suferea de un astm alergic, a putut să revină alături de părinţi, la Bucureşti. Din clasa a II- a până in clasa a IV-a a urmat cursurile la clasa doamnei Constantina Carp, care i-a apreciat mereu cultura generală ce depăşea cu mult pe cea a unui copil de vârsta ei.
Diana îşi dorea foarte mult să vorbească engleza la un nivel mult peste mediu şi a fost de două ori la British Council, de unde a venit cu un puternic accent “à la British Buckingham Palace”, accent care pe noi ne amuza.
Când ea era în clasa a III-a, Buni a murit şi pentru Diana a fost de neînţeles cum Dumnezeu poate să ia oamenii buni ca Buni. A fost o cumpănă în scurta ei viaţă şi poate momentul cel mai dureros pentru ea.
La sfârşitul clasei a IV-a, a dat examen de admitere la clasa cu predare intensivă a limbii engleze de la Şcoala Gimnazială Nr. 56 (fostă Jose Marti) unde a avut-o ca diriginte pe doamna Florentina Stavri, profesoară de limba engleză – materie pentru studiul căreia Diana a avut mereu o plăcere foarte mare. Citea cărţi în limba engleză cu aceeaşi uşurinţă cu care le citea pe cele în limba română, iar la filme nu avea nevoie de subtitrare. Nu se culca în nici o seara fără să citeasca ceva.
O altă materie pe care o iubea era biologia, iar doamna profesoară de biologie Elena Apostolescu a susţinut dorinţa Dianei de cunoaştere, şi din acest motiv Diana o îndrăgea tare. Ne zăpăcea prin casă cu conspectele şi desenele după manualele de biologie de clasa a VIII-a şi a IX-a.
Regina tuturor preocupărilor ei a fost însă matematica - ştiinţa pe care o iubea cel mai mult, enorm chiar. Venea mereu şi cerea probleme. Mică fiind, Mamaie era salvarea ei. Când a crescut, tati s-a pus pe treabă şi a lucrat cot la cot cu ea, reluând materia ca şi când era el din nou şcolar. Mami era şi ea pe undeva prin casă spălând un vas sau facând o mâncare sau la curăţenie sau la serviciu; pleca devreme şi venea târziu.
Dar la matematică nimic nu ar fi fost posibil fără doamna de mate, doamna Dana Radu, căreia Diana ii zicea “cealaltă mamă” şi care era disponibilă pentru ea la toate orele şi în toate zilele. A iubit-o pe “cealalată mamă”, cum spunea ea, enorm, cum rar îşi iubeşte un elev profesorul... din tot sufletul! Şi sunt convinsă că şi “reciproca” acestei “teoreme” este valabilă... Diana nu a făcut nici o oră de pregatire la matematică, taberele de matematică erau singurele activităţi din afara şcolii sau casei ce aveau legătură cu studiul matematicii. Tot ce venea de la doamna de mate era sfânt... nimeni şi nimic nu putea atinge. După toate concursurile o suna pe “cealaltă mamă” şi stăteau de vorbă despre ce făcuse sau nu făcuse, despre reuşite şi nereuşite. Când o dădea în bară, doamna Radu îi spunea: “Te pupă mama, o să faci mai bine la următorul!”
Premiile
În clasa a V-a a câştigat o tabără în Croaţia pentru că luase Premiul I la Cangurul de Engleză, şi una în Maramureş, pentru Premiul II la Cangurul de Matematică. În clasa a VI-a s-a clasat a 17-a pe listă (al nouălea punctaj) din 117 participanţi la Olimpiada Naţională de Matematică si a obţinut Medalia de Argint. Acela a fost momentul ei de glorie, a fost atât de fericită! Când povestea despre tot ce se întâmplase acolo, la Olimpiadă, avea sclipiri în ochi.
Am dorit să o recompensăm pentru rezultatele obţinute, şi lucrul pe care şi l-a dorit şi l-a primit a fost o chitară. A fost prima dată când pentru un premiu a cerut altceva decât cărţi. Pentru toate rezultatele bune, când o întrebam ce vrea, ne ducea la librărie şi ne întreba care e bugetul ei pentru cărţi. Atât cerea pentru munca ei: cărţi pe care le devora, citea mai multe deodată, şi-n engleză şi-n română.
Dintotdeauna Diana a fost mai mult băieţoasă decât feminină, de aceea prietenii ei cei mai buni erau băieţii. Cu Vlad Purcărea obişnuia să facă plimbări pe jos câte o staţie de metrou pâna la Dristor, unde se despărţeau şi în acest timp vorbeau de info, muzică rock şi alte secrete la care mami, tati şi Carmen (mama lui Vlad dar, în primul rând, prietena şi partenera de pian a Dianei) nu aveau acces... Sau, poate că aveam, dar le respectam dorinţa de a rămîne “secrete”... Iar Andrei Hotnog era prietenul ei de ski, patinaj şi discuţii calme, deoarece cu Andrei totul este calm... Bobo şi Ilinca erau nume pe care le pomenea adesea, cu drag, când povestea de şcoală... La fel Ioana, Mihnea, Andi, Tudi, Andrei Danilă, Ruxi, Georgi si alţi colegi de şcoală sau nu, precum Raluca Cobzaru, Casian Pătrăşcanu, Milena Stoicescu, Filip Ion, Ştefan Ivanovici.
Anca Anghel era prietena ei cea mai bună, era “Sis” a ei... Când erau amândouă nu mai aveau treabă cu nimeni, noi nu mai existam ! Şi să nu-i uitam pe Smara şi pe Cosmin, prietenii pe care i-a cunoscut pe forumurile de roll-play şi care, împreună cu Anca, formau grupul celor 4 fraţi, cele două “SIS” şi “BRO” ai ei.
Dar Diana mai avea o “surioară” mai mică, la care ţinea foarte mult. Pe Raluca lui Vali, a Cristinei şi a “Mamaiei” de la Mangalia. Şi Ion Ambrinoc de la Oxford cu care descâlcea probleme la mate. Şi Denisa (Pebbles) de la Mangalia. Şi... foarte, foarte mulţi alţi Prieteni.
Anul şcolar 2012 a început pentru ea, să zicem, cu câteva concursuri cu rezultate care nu o mulţumeau. Şi voia să lucreze din ce în ce mai mult... Şi lucra! Rezultatul strădaniilor ei s-a văzut la concursurile “Alexandru Panaitopol” şi “Stelele Matematicii” unde a obţinut rezultate foarte bune.
Scopurile ei pe termen scurt şi lung erau bine definite: voia să ajungă în lotul de Balcaniadă, ştia că este foarte greu şi muncea mult. Apoi, voia să ajungă la ICHB la liceu şi pe urmă la Oxford. Acestea erau planurile Dianei... planuri de care noi, părinţii ei, ne temeam, pentru că ni se păreau foarte mari! Dar ei, nu!
Diana a fost o luptătoare cu o tenacitate greu de imaginat, un copil cu multa iniţiativă şi imaginaţie, mereu avea idei. Era veselă, exuberantă, entuziastă, dar suferea şi foarte tare când avea un eşec. Sau, mai exact, când ei i se părea că a avut un eşec! De mică, Diana iubea oamenii şi animalele. O dureau până la lacrimi suferinţele lor, ar fi dorit să-i ajute, să le aline durerile, dar era prea mică... De aceea, ar fi vrut ca, atunci “când va fi mare”, să construiască două spitale: unul pentru căţei şi altul pentru oameni.
Râdea mereu, se bucura de orice floare, adora fotografia, petrecând minute in şir cu setarile unei singure poze, cânta la chitară, nu foarte foarte bine, dar învăţase singură, se descurca într-un limbaj simplu în Hiragana, adora sa înoate şi să schieze, ne lua în braţe de o mie de ori pe zi şi ne spunea că ne iubeşte şi era topită dupa tati... Şi, mai presus decât orice, voia sa facă matematică. Matematică a fost viaţa ei. Iar tot ce a făcut Diana a făcut cu pasiune... Multă pasiune, aşa cum a trăit fiecare zi din viaţa ei! Cred că acum ea este la un concurs de mate de care noi habar nu avem...”
La 8 ianuarie a.c., Diana a căzut de la etajul III al unei pensiuni din Buşteni, unde se afla, alături de alţi colegi, într-o tabără de pregătire la matematică. A murit la spital. Avea doar 13 ani.
Ce va rămâne
La iniţiativa părinţilor Dianei, Cristina şi Iulian Rotaru, Şcoala nr. 56 din Bucureşti organizează un concurs regional destinat elevilor pasionaţi de engleză. Competiţia “Wings from Diana” e dedicată memoriei olimpicei Diana - Elena Rotaru şi beneficiază de susţinerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi a Ministerului Educaţiei.
Concursul se adresează elevilor din învăţământul gimnazial, clasele V-VIII, cu aptitudini pentru limba engleză şi verifică atât nivelul de cunoaştere a limbii engleze, cât şi înţelegerea şi redactarea unui text scris.
Concursul îşi propune să identifice existenţa unui potenţial al excelenţei printre participanţii la acest concurs de la o vârstă fragedă pentru a putea fi susţinuţi şi îndrumaţi corespunzător în această direcţie.
Înscrierea este fără taxă de participare, diplomele şi cupele oferite câştigătorilor fiind asigurate din autofinanţare şi din sponsorizări.
Concursul se va desfăşura în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 56, sector 2, Bucuresti, sâmbătă, 25 mai a.c., iar festivitatea de premiere va fi găzduită duminică, 26 mai a.c., cel mai probabil de Primăria Sector 2 Bucureşti.
Laureaţii vor primi medalii şi premii în bani (locurile I, II si III de la fiecare an de studiu). Şcoala cu cel mai mare punctaj va primi trofeul concursului. Conform regulamentului, clasamentul pe şcoli se va face pe baza punctajului însumat al primilor cinci elevi, pe fiecare an de studiu.
Detaliile concursului sunt expuse pe site-ul Dianei - Elena Rotaru
