x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Condamnare în dosarul spionilor "militari"

Condamnare în dosarul spionilor "militari"

18 Iun 2010   •   00:00

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au condamnat la câte 12 ani şi şase luni de închisoare pe Floricel Achim şi Marinov Zikolov, pentru spionaj, informează Mediafax. Verdictul nu este definitiv, decizia putând fi contestată la instanţa supremă.

Cei doi au fost trimişi în judecată în 22 iunie 2009 de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Floricel Achim a fost judecat pentru trădare prin transmitere de secrete, instanţa stabilind în cazul său degradarea militară, iar Marinov Zikolov, pentru spionaj.

Procurorii DIICOT au stabilit că, în perioada 2002-2008, Floricel Achim şi Marinov Zikolov ar fi dezvoltat un sistem clandestin în baza căruia subofiţerul român procura din reţelele informatice ale unităţii militare unde îşi desfăşura activitatea informaţii secrete de stat sau documente ori date care, prin caracterul şi importanţa lor, fac ca fapta să pericliteze siguranţa statului român.

Acesta transmitea informaţiile cetăţeanului bulgar, care, la rândul său, le înmâna reprezentanţilor statului Ucraina. Metoda de sustragere a documentelor folosite de Floricel Achim "era una relativ simplă, facilitată şi de neregulile existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate de la unitatea unde acesta îşi desfăşura activitatea", potrivit procurorilor.

Procurorii au constatat că sustragerea se realiza în două modalităţi. Astfel, în timpul executării serviciului (24 de ore cu 72 de ore), subofiţerul avea acces la unul dintre calculatoarele unităţii şi lua informaţiile în mod direct, cu ajutorul unor suporturi de memorie externă. Pe de altă parte, el îşi crea oportunităţi de obţinere a informaţiilor militare din calculatorul lui Dragoş Petrişor (şeful său direct), utilizând parola şi contul de utilizator al acestuia din urmă.
în ceea ce priveşte faptele lui Mihai Fercheluc şi ale lui Dragoş Petrişor, probele administrate în cauză au condus la concluzia că aceştia, din neglijenţă, au încălcat normele legale privind lucrul cu documente "secret de stat" şi, prin aceasta, au permis sustragerea de către Floricel Achim a unor documente clasificate.
Cei doi au fost condamnaţi la amenzi penale de 5.000 de lei.

×
Subiecte în articol: observator