x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Conducerea Spitalului Floreasca anunţă că a demarat o anchetă încă din ziua evenimentului. Vor fi sesizate eventuale conotaţii penale

Conducerea Spitalului Floreasca anunţă că a demarat o anchetă încă din ziua evenimentului. Vor fi sesizate eventuale conotaţii penale

29 Dec 2019   •   08:13
Conducerea Spitalului Floreasca anunţă că a demarat o anchetă încă din ziua evenimentului. Vor fi sesizate eventuale conotaţii penale

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Spitalul Floreasca) a anunţat că a demarat o anchetă administrativă încă din ziua producerii evenimentului în urma căruia o pacientă a suferit arsuri în timp ce se afla pe masa de operaţie, reprezentanţii unităţii medicale afirmând că, în cazul în care vor rezulta conotaţii penale, vor fi înştiinţate organele în drept.

Potrivit unui comunicat al CSUB, în cursul dimineţii de duminică, 22 decembrie, pacienta în cauză, care prezenta o patologie foarte complexă şi gravă, a fost supusă unei reintervenţii chirurgicale de urgenţă, intervenţie necesară pentru supravieţuirea sa şi stabilizarea funcţiilor vitale.

"Intervenţia chirurgicală a fost una complexă, iar în cursul acesteia s-a produs evenimentul nefericit în urma căruia au rezultat arsuri tegumentare. Incidentul a fost rapid gestionat de echipa medicală, intervenţia chirurgicală fiind finalizată. În cursul aceleiaşi zile, incidentul a fost adus la cunoştinţa conducerii spitalului, care s-a deplasat în unitate şi a demarat o cercetare administrativă pentru a identifica circumstanţele producerii accidentului. În acest sens au fost solicitate şi primite declaraţii ale personalului implicat în incident şi au fost păstrate materialele care au legătură cu incidentul. Dacă în urma acestei cercetări administrative vor fi evidenţiate fapte/aspecte cu alte conotaţii, vor fi sesizate organele în drept", se precizează în comunicatul CSUB.

Aceeaşi sursă informează că, în paralel, se efectuează o verificare şi de către Ministerul Sănătăţii, spitalul punând la dispoziţie toate documentele obţinute în cercetarea administrativă.

"În momentul în care cercetarea noastră va fi finalizată, concluziile vor fi făcute cunoscute", se mai arată în comunicatul CSUB.

Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a declanşat verificări cu privire la aspectele semnalate în mass-media referitoare la cazul unei paciente incendiate pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca, a informat Poliţia Capitalei.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat anterior, sâmbătă, într-o intervenţie la postul tv Digi 24, că a trimis corpul de control al ministerului la Spitalul Floreasca din capitală, în legătură cu cazul pacientei care ar fi fost arsă pe masa de operaţie, fiind acum în stare gravă cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, acesta fiind prezentat public de către deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Potrivit afirmaţiilor făcute de către deputatul USR pe pagina sa de Facebook, pacienta bolnavă de cancer ar fi fost incendiată de către chirurgul Mircea Beuran, care ar fi folosit "greşit substanţele de dezinfecţie a tegumentelor, a îmbibat cu aceste soluţii câmpul operator de sub pacientă şi la contactul cu electrocauterul pielea pacientei şi câmpurile sterile au luat foc".

Medicul chirurg Mircea Beuran a declarat, sâmbătă seara, că el nu a făcut parte din echipa care a operat-o pe pacienta care a luat foc pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca, iar acest lucru poate fi dovedit cu camerele video de la intrarea în spital, din blocul operator şi cu protocoalele de terapie intensivă care notează toţi timpii operaţiei.

"M-a sunat, fiind duminică dimineaţă, unul dintre colaboratorii mei că situaţia cu această bolnavă este aşa cum v-am prezentat-o, iar eu i-am spus să intre urgent în sală că vin şi eu - eu locuind în afara Bucureştiului. El, fiind medic primar, şi-a făcut o echipă, a intrat. Eu am plecat către spital. Eram în maşină, la vreo 5-6 minute de spital, când m-a sunat că au luat foc câmpurile operatorii ce acopereau această pacientă. Nu am fost în echipa operatorie de la bun început. Acest lucru se poate dovedi cu ajutorul camerelor video de la intrarea în spital, din blocul operator, coroborate cu protocoalele de terapie intensivă, pentru că se notează toţi timpii de la anestezie", a declarat chirurgul Beuran, pentru Ştirile TVR. AGERPRES

×
Subiecte în articol: spitalul floreasca