"Cred că e potrivit să fac câteva remarci scurte. Coaliţia a decis acum un an şi jumătate să funcţioneze pe un model nou pentru România cu schimbarea la jumătatea perioadei de guvernare.
Acest model până acum a funcţionat foarte bine.
În prima parte, l-am avut pe Nicolae Ciucă premier, care a condus un guvern, în perioada în care România a trecut prin mai multe crize şi a trecut cu bine de criza energetică, de inflaţie şi toate acestea sunt rezultatul unei munci intense.
Cred că nu e nicio surpriză să-l desemnez pentru poziţia de premier al României pe Marcel Ciolacu" a anunţat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.
La rândul sau, premierul desemnat Marcel Ciolacu i-a mulțumit marți lui Nicolae Ciucă, care și-a depus mandatul, despre care a spus că „prin gestul său, România a trecut într-o etapă de democrație consolidată”.
„Dacă Guvernul condus de Nicolae Ciucă a adus și a fost despre stabilizarea României, îmi doresc ca viitorul Guvern, condus de către mine, să fie despre economie și reformă. În primul rând, până joi, România trebuie să aibă un Guvern votat și pe urmă să venim la dumneavoastră pentru depunerea jurământului”, a declarat, la Palatul Cotroceni, Marcel Ciolacu.
Despre desemnarea sa, liderul PSD a spus că „aduce în egală măsură și o mare responsabilitate și doresc să mă ridic la nivelul acestei responsabilități”.
Știre inițială: Preşedintele Klaus Iohannis a convocat partidele parlamentare, marţi, la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
La ora 12.00 președintele i-a primit pe liderii PSD, PNL și ai Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale.La consultări participă Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Varujan Pambuccian
"Suntem în situaţia pe care am planificat-o încă de acum un an şi jumătate de rotaţie la nivelul premierului şi cred că este extrem de important să observăm că ceea ce s-a început şi s-a discutat ca o soluţie pentru stabilitatea României continuă în parametrii planificaţi şi de aceea suntem acum aici ca să continuăm", a spus şeful statului, la începutul discuţiilor.
De la 12.30 este programată la consultări Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR). Delegația UDMR prezentă este formată din Kelemen Hunor, Cseke Attila și Tanczos Barna.
De la ora 13.00 este programată la consultări Uniunea Salvați România (USR), iar de la 13.30 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
Președintele Iohanis l-a numit luni pe Cătălin Predoiu premier interimar și a convocat partidele politice la consultări.
Nicolae Ciucă a anunțat, luni, că demisionează din funcția de prim-ministru astfel încât să se poată face rotativa guvernamentală. Conform înțelegerii din cadrul coaliției de guvernare, președintele PSD, Marcel Ciolacu, va prelua funcția din fruntea Guvernului. Prima ședință a Cabinetului Ciolacu ar putea avea loc în partea a doua a săptămânii după parcurgerea procedurilor.
Știre în curs de actualizare