x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii şi părinţii, invitaţi să spună de ce are nevoie Capitala pentru a deveni un oraş prietenos cu cei mici

Copiii şi părinţii, invitaţi să spună de ce are nevoie Capitala pentru a deveni un oraş prietenos cu cei mici

de Redacția Jurnalul    |    13 Apr 2024   •   16:40
Copiii şi părinţii, invitaţi să spună de ce are nevoie Capitala pentru a deveni un oraş prietenos cu cei mici

Primăria Capitalei şi Reprezentanţa UNICEF în România invită copiii, adolescenţii şi părinţii din Bucureşti să răspundă la două chestionare referitoare la felul în care trebuie să arate un oraş prietenos cu cei mici.

Rezultatele vor fi folosite la realizarea unei analize a situaţiei drepturilor copilului şi la dezvoltarea planului de acţiune al municipiului Bucureşti în cadrul iniţiativei "Localităţi Prietene ale Copiilor", a informat, vineri, PMB.

"Consultarea copiilor din Bucureşti cu privire la felul în care trebuie să arate un oraş prietenos cu copiii este esenţială, pentru că ei sunt viitorul. Aceasta constituie primul pas către o comunitate cu adevărat incluzivă, în care fiecare copil să se simtă acasă, să aibă acces la servicii esenţiale şi la o viaţă sănătoasă, la educaţie, astfel încât să se poată dezvolta la adevăratul său potenţial", a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Pentru a răspunde la chestionar, copiii cu vârste între 10 şi 18 ani trebuie să acceseze linkul https://bit.ly/ChestCopiiBucuresti. Participanţilor la sondaj nu li se cere numele, răspunsurile fiind confidenţiale. Completarea chestionarului durează aproximativ 20 de minute.

Şi părinţii îşi pot spune părerea, completând chestionarul accesibil la https://bit.ly/ChestUnicefPărinţiBucuresti, răspunsurile fiind, de asemenea, confidenţiale.

Consultarea se va încheia pe 16 aprilie.

"Răspunsurile furnizate ne vor ajuta să înţelegem mai bine cum este să fii copil în Capitală şi care sunt experienţele şi provocările cu care se confruntă părinţii şi cei care îi au în grijă pe copii în cel mai mare oraş al României. Pe baza acestor răspunsuri va fi dezvoltat un plan local de acţiune pentru ca Bucureştiul să devină o localitate prietenă a tuturor copiilor", a precizat reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti.

La finalul anului 2022, UNICEF şi Primăria Capitalei au semnat un memorandum de înţelegere pe o perioadă de trei ani pentru participarea municipalităţii la Iniţiativa Localităţi Prietene ale Copiilor, un concept dezvoltat de UNICEF la nivel global şi din care fac parte peste 5.600 de localităţi din 48 de ţări, implicând 30 de milioane de copii. Înţelegerea prevede realizarea unei analize a situaţiei drepturilor copilului în Capitală, urmând ca semnatarii să implementeze un plan de acţiune pentru ca Bucureştiul să devină Localitate Prietenă a Copiilor. 

×
Subiecte în articol: copii parinti capitala oras prietenos