x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copil de 9 ani accidentat în pădure, preluat de elicopterul SMURD

Copil de 9 ani accidentat în pădure, preluat de elicopterul SMURD

27 Aug 2019   •   17:16
Copil de 9 ani accidentat în pădure, preluat de elicopterul SMURD

Un copil în vârstă de nouă ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost preluat, marţi după-masă, de elicopterul SMURD, după ce a căzut dintr-un tractor care s-a răsturnat într-o pădure de pe raza comunei Dumitra, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

La locul intervenţiei a fost mobilizat şi un echipaj de prim ajutor al SMURD.

Primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan, care s-a deplasat la locul accidentului, a declarat pentru AGERPRES că băiatul era însoţit de tatăl său şi, la un moment dat, tractorul încărcat cu lemne în care se aflau s-a răsturnat.

Copilul a fost singurul rănit, fiind ulterior stabilizat de către echipajele medicale şi preluat de elicopterul SMURD.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: smurd copil accidentat