x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus: Controale ale poliției în Centrul Vechi, cluburi, baruri și terase

Coronavirus: Controale ale poliției în Centrul Vechi, cluburi, baruri și terase

19 Iul 2020   •   09:50
Coronavirus: Controale ale poliției în Centrul Vechi, cluburi, baruri și terase

Polițiști, precum și reprezentanți ai altor autorități, au efectuat controale, vineri și sâmbătă noaptea, în Centrul Vechi și alte zone ale Bucureștiului, în cluburi, baruri și terase, în contextul gestionării cazurilor de infecție cu noul Coronavirus, informează Poliția Capitalei.

În noaptea de 17/18.07 și respectiv în noaptea de 18/19.07, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Poliția Sectorului 3, în contextul gestionării cazurilor de infecție cu noul Coronavirus, dar și pentru asigurarea unui climat de liniște și siguranță civică au acționat în mai multe zone, inclusiv în Centrul Vechi. Activitatea a fost sprijinită de reprezentanți ai Poliției Locale și ai Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, arată un comunicat.

În urma verificărilor efectuate au fost constatate și aplicate peste 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.000 lei. Din total, 16 sancțiuni au vizat abateri de la prevederile Legii nr 55 /2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 34 pentru încălcări ale normelor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 14 cu privire la abateri de la normele rutiere.

În noaptea 18/19.07.2020, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Politia Sectorului 1, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică București , Comisariatului pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov și Poliția Locală au organizat o acțiune ce a avut ca obiect verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse pentru prevenirea raspandirii SARS-COVID-2, în cluburile, barurile și terasele din zona de competență , fiind verificate mai multe obiective.

Au fost constatate și aplicate un număr de 23 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 71.500 de lei. Trei sancțiuni în valoare de 20.000 lei au vizat încălcări ale normelor privind protecția consumatorilor, iar alte trei în valoare de 36.000 pentru abateri de la normele din domeniul sănătății publice.

Patru sancțiuni au vizat norme de prevenirea și stingerea incendiilor, iar alte două, abateri in domeniul alimentației publice și comerțului cu amănuntul.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: controale terase