x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Craiova - Boerica, prieten cu sefii politiei

Craiova - Boerica, prieten cu sefii politiei

09 Noi 2004   •   00:00

Seful Inspectoratului de Politie al Judetului Dolj, chestorul Constantin Codita, a fost prieten cu magnatul arestat Genica Boerica.

CRISTIAN VASILCOIU

Click pentru a mari imaginea
PRIETENIE. Chestorului Codi]` (dreapta) a nchiriat un apartament prin intermediul lui Genic` Boeric` (st~nga)
Confirmarea vine din partea proprietarului apartamentului in care chestorul a locuit, o data cu numirea in fruntea Politiei doljene. Reputat finantist local, Gheorghe L. confirma ca persoana cu care a purtat discutii pentru a inchiria apartamentul din Strada Romul a fost Genica Boerica.

MARTURIE. "Singura mea vina, daca se poate spune asa, este aceea ca am dat un anunt in ziar, in care mentionam ca vreau sa inchiriez un apartament, pe Strada Romul, la blocul A 1. Nu vreau ca numele meu sa fie asociat cu cel al domnului Boerica. Eu sunt un om cinstit, care munceste, iar apartamentul l-am mostenit de la parinti. Domnul Boerica a venit cu un subaltern, a vazut apartamentul, apoi mi-a zis ca nu este pentru dumnealui, ci pentru noul sef de la Politie. A facut aceasta precizare deoarece, recunoscandu-l, l-am rugat sa nu faca chefuri in apartament si sa-l distruga. Mi-a spus sa stau linistit, ca nu este pentru dumnealui, ci pentru noul sef de la Politie si sotia sa, care sunt oameni linistiti. Intr-adevar, in ziua urmatoare am vorbit si cu domnul Codita si am mers impreuna cu dansul la o agentie imobiliara unde am semnat un contract de inchiriere. Nu am semnat cu domnul Boerica, ci cu domnul Codita", a dezvaluit ieri Gheorghe L.

CONTROL CU PERDEA. Proprietarul apartamentului din Strada Romul a mai spus ca aceste informatii le-a dezvaluit si Corpului de Control al MAI. Cu toate acestea, MAI l-a gasit nevinovat pe chestorul Constantin Codita. Acesta nu a putut fi contactat, in ultimele zile, pentru a comenta declaratiile lui Gheorghe L.

×
Subiecte în articol: observator