Nume sonore, ritmuri pasionale, de la classic la jazz, de la jazz la operă. Festivalul Craiova Muzicală începe în Bănie. Aflat la ediţia 41, festivalul aduce pe aceeaşi scenă şapte sute de muzicieni din zece ţări, într-un adevărat regal care începe pe data de 21 noiembrie şi se termină pe 17 decembrie. Festivalul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I şi aduce pe aceeaşi scenă concerte simfonice şi vocal-simfonice, muzică de operă, muzică veche, muzică de cameră, recitaluri instrumentale, concerte de muzică neconvenţională. “După 40 de ani, festivalul este unul dintre cele mai longevive din ţară şi alături de Shakespeare, al doilea festival internaţonal cu tradiţie, din Craiova. Am pregătit suprize publicului meloman pe care îl aşteptăm în număr cât mai mare”, a declarat Vlad Drăgulescu, directorul Filarmonicii Oltenia. Preţul biletelor este între 15 şi 30 de lei pentru un concert. şi pentru că tot este vorba de un festival de muzică sub toate formele, în faţa Filarmonicii oltene vor cânta pentru craioveni artişti neconvenţionali cu instrumente pe măsură: pahare şi ferăstraie. Evenimentul se desfăşoară sub egida Asociaţiei Craiova Capitală Cultură Europeană 2021.