x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Crimă: Un bărbat și-a înjunghiat prietenul, după ce s-au certat din cauza unei datorii de 60 de lei

Crimă: Un bărbat și-a înjunghiat prietenul, după ce s-au certat din cauza unei datorii de 60 de lei

30 Dec 2021   •   11:15
Crimă: Un bărbat și-a înjunghiat prietenul, după ce s-au certat din cauza unei datorii de 60 de lei

Un bărbat și-a înjunghiat mortal prietenul, în Bihor, după ce s-au certat din cauza unei datorii de 60 de lei. Criminalul a sunat apoi la Poliție.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, o crimă s-a produs în noaptea de marți spre miercuri.

C.P.B. era agresat verbal de un alt bărbat, din cauza unei datorii de 60 de lei pe care o avea față de acesta. Enervat, a luat un cuțit și a înjunghiat victima de trei ori, provocându-i hemoragii interne și apoi decesul.

După crimă, autorul a anunţat poliţia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor l-a reținut pe bărbat, iar joi este prezentat instanței.

Potrivit „Bihoreanul”, crima s-a produs în Sânmartin, între doi colegi de muncă. Presupusul criminal ar avea 27 ani și este muncitor la o firmă de construcţii, iar victima avea 52 de ani.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: criminal