x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Criminală în serie, autoare de cărţi de bucate, decedată în închisoare

Criminală în serie, autoare de cărţi de bucate, decedată în închisoare

de Simona Lazar    |    29 Mar 2011   •   19:36

La vârsta de 82 de ani, una dintre cele mai “simpatice” criminale în serie din Statele Unite, Dorothea Puente, a murit duminică, 27 martie, în închisoarea unde îşi ispăşea condamnarea pe viaţă. Ea a fost condamnată în 1993 pentru trei din cele nouă crime comise între 1981 şi 1988. După divorţul de cel de al patrulea soţ, Dorothea îşi “rotunjea” veniturile închiriind camerele din casa ei victoriană de pe strada F din Sacramento şi gătind pentru chiriaşi. Din când în când, atunci când impulsul criminal o ajungea, ea îşi droga chiriaşii, după care îi îngropa în curtea din spatele casei.

Nimic din toate acestea nu o face simpatică. Doar macabră...

Însă în urmă cu 7 ani, Dorothea Puente, bătrânica de 75 de ani, a cucerit în felul ei America. În anul 1998, editorul Shane Bugbee, aflându-i povestea şi pasiunea pentru gătit, a început să corespondeze cu ea, solicitându-i reţetele. Sigur, nu pe cele “condimentate” cu otrăvuri. După sute de scrisori şi multe telefoane – ajunseseră să vorbească săptămânal – Shane Bugbee a reuşit să compileze o carte de bucate pe care a numit-o “Cooking with a serial killer: Recipes from Dorothea Puente” publicând-o în 2004.

Shane Bugbee spune că Dorothea nu a avut o viaţă prea fericită. Orfană, căsătorită cu un soldat american la vârsta de 16 ani şi abandonată, umilită adeseori de toţi cei patru soţi pe care i-a avut, condamnată în mai multe rânduri pentru delicte minore, ea i-a lăsat editorului, care a cunoscut-o când era septuagenară, impresia de “simpatică doamnă bătrână”. “Chiar dacă am pornit de la o premisă macabră atunci când m-am gândit să fac cartea, reţetele ei sunt de fapt imaginea puţinelor zile fericite pe care le-a avut”.

Cartea de bucate a Dorotheei Puente a fost tipărită deja în trei ediţii, iar editorul ei a declarat că nu este interesat să profite de pe urma vâlvei create în urma morţii. Totuşi, dacă stocul se va epuiza, nu-i va lăsa pe fani fără culegerea de reţetei a celebrei criminale...

×