x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristi Minculescu a trecut cu bine şi peste a doua operaţie

Cristi Minculescu a trecut cu bine şi peste a doua operaţie

27 Mar 2009   •   00:00
Cristi Minculescu a trecut cu bine şi peste a doua operaţie

Solistul trupei rock Iris, Cristi Minculescu, a suportat, ieri seara, a doua intervenţie chirurgicală trecând cu bine şi de această etapă, a declarat managerul trupei, Cosmin Nicoară.

'O a doua operaţie a avut loc, ieri seară (joi - n.r.) şi ficatul a început să se regenereze, s-a adaptat la condiţii. Medicii sunt foarte mulţumiţi. Va mai avea loc o operaţie asemănătoare în trei - patru zile', a declarat Nicoară, citat de Agerpres. Referitor la zvonurile apărute în presă, potrivit cărora Cristi Minculescu ar avea chisturi şi pe rinichi, Cosmin Nicoară a spus că 'sunt nişte tâmpenii spuse de cineva' şi că nu se pune problema unui transplant. 'Boala se numeşte prin definiţia ei hepato-renală, ea atacă şi ficatul şi rinichii, starea lui vizavi de rinichi nu este atât de gravă. Apoi, medicii au spus că după ce se curăţă ficatul, după ce se înlocuieşte, o mare din chisturi se vor retrage şi văd o evoluţie pozitivă şi vizavi de rinichi, dar nu în sensul că ar necesita transplant', a mai precizat managerul trupei. Medicii de la Spitalul Universitar din oraşul german Regensburg au dat publicităţii, miercuri seara, un comunicat prin care arătau că operaţia de marţi de transplant de ficat a lui Cristian Minculescu a fost un succes. Atât Cristian Minculescu cât şi soţia sa, Rodica, sunt bine, iar ficatul donat a început deja să funcţioneze.

Ei au mai spus că solistul trupei Iris va fi supus altor două operaţii, în zilele următoare, din cauza mărimii diferite dintre ficatul extirpat şi grefa de la soţia sa. Rodica Minculescu, cea care i-a donat o parte din ficat soţului său, va fi externată în aproximativ două săptămâni. În privinţa lui Cristi Minculescu nu se cunoaşte, deocamdată, o dată exactă a externării sale. Cristi Minculescu a fost supus, marţi, unei operaţii de transplant de ficat la o clinică din Germania. Artistul a efectuat, în luna februarie, mai multe investigaţii medicale, având în vedere că suferea de boală polichistică hepatică renală. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat pe 24 februarie că toate costurile operaţiei de transplant de ficat vor fi decontate din fondul asigurărilor de sănătate. Trupa Iris a fost înfiinţată în 1976 de Nuţu Olteanu (chitară) şi Emil Brando (bass), cărora li s-a alăturat bateristul Nelu Dumitrescu. Trupa a trecut prin numeroase schimbări de formulă, cea mai reprezentativă fiind cea care a avut în componenţă cuplul de chitarişti Nuţu Olteanu - Adrian Ilie, solist fiind Cristian Minculescu. Formula actuală (din 1986) a formaţiei îi include pe Valter Popa (chitară), Nelu Dumitrescu (baterie), Doru 'Boro' Borobeică (bass), Cristian Minculescu (voce).

×
Subiecte în articol: observator minculescu