Cantautorul melodiilor din Piaţa Universităţii, Cristian Paţurcă, a fost evacuat ieri dimineaţă, din casa în care s-a născut, imobilul fiind naţionalizat şi acum revendicat. Cum nu i s-a asigurat o altă locuinţă şi nu avea nici unde să se ducă, candidatul PC la Primăria Sectorului 2, Norocel Alexandrescu Anastasescu s-a oferit să-i doneze o garsonieră pe strada Maior Coravu din Capitală

"Aşa am simţit că trebuie să fac. E un gest care nu ţine de campania electorală. El a fost simbolul luptei anticomuniste. Aveam 18 ani cînd îi ascultam cîntecele în Piaţa Universităţii. Nu e normal să fie aruncat în stradă”, ne-a declarat Anastasescu. Pentru Cristian Paţurcă gestul lui Anastasescu este "un noroc providenţial”, un fapt care arată că "sunt oameni care sunt oameni, nu numai politicieni sau candidaţi”. "Sunt alt om cînd simt pe cineva alături de mine”, a mai spus Paţurcă.
EVACUAREA. "Proprietarul a venit acum un an şi jumătate, dar nu am primit niciun fel somaţie, iar în această dimineaţă am fost luat pur şi simplu din pat de executori care au venit împreună cu jandarmeria şi care au înconjurat casa(...) Nu poţi da afară oameni care au muncit 50-60 de ani la o casă. Eu am băgat bani mulţi în această casă şi am pierdut tot. Mai mult, mi se cer şi cheltuieli de judecată, motiv pentru care nu mi se dă voie să-mi iau lucrurile din casă”, a povestit Cristian Paţurcă.
Citește pe Antena3.ro