x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cristian Tudor Popescu: inițiativa președintelui este „ori prostie, ori diversiune”

Cristian Tudor Popescu: inițiativa președintelui este „ori prostie, ori diversiune”

05 Noi 2015   •   22:30
Cristian Tudor Popescu: inițiativa președintelui este „ori prostie, ori diversiune”
Sursa foto: Lucian Alecu/Intact Images

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-un comunicat de presă, că așteaptă ca societatea civilă să-și nominalizeze reprezentanții și să-i trimită propunerile pe mail. Jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu consideră că inițiativa președintelui este „ori prostie, ori diversiune”.
„Să-i numesc ultimatumul prostiei? Altă justificare nu e decât cea de încercare de divizare a manifestanților, o diversiune. Ori e o prostie, ori e o diversiune. Cum să faci așa ceva? Să le pui „sula-n coastă”? Să îi obligi pe oameni să producă reprezentanți? Să reduci toți oamenii din stradă la 5-10-15 care să vină în fotoliile alea luxoase? Dacă vrea să ia contact cu ce vrea strada, să meargă la Universitate, să meargă în alte orașe, nu să cheme la Cotroceni. Nu știu ce e mai rău, prostie sau diversiune la nivelul Președinției.

Cel mai grav e că pot apărea facțiuni, să înceapă să se certe... ar fi o imensă prostie. Natura acestei mișcări este „Cu toții, împreună!”. Mai am o soluție: domnul Iohannis să îi primească pe toți la Cotroceni, să vină zeci de mii acolo.

Înclin spre prostie, nu spre diversiune”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

×
Subiecte în articol: cristian tudor popescu klaus iohannis