x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis, la şedinţa CSM: Un magistrat este atât de independent cât alege el să fie

Iohannis, la şedinţa CSM: Un magistrat este atât de independent cât alege el să fie

06 Ian 2015   •   08:14
Iohannis, la şedinţa CSM: Un magistrat este atât de independent cât alege el să fie
UPDATE 10:04 - Şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care se va alege noua conducere a instituţiei pe 2015 a început şi este condusă de preşedintele Klaus Iohannis.

"Este obligatia mea sa apar independenta sistemului judiciar, dar si sa atrag atentia asupra unor probleme restante sau nerezolvate. Un magistrat este atat de independent cat alege el sa fie. Este de datoria mea sa arat ca institutiile nu trebuie personalizate. Institutiile nu apartin conducatorilor. Institutiile trebuie consolidate si aparate in ansamblu. Cred ca CSM, Inalta Curte si Parchetul General ar trebui sa poata avea intiativa legislativa", a declarat președintele Iohannis în cadrul ședinței CSM.

Urmărește LIVE ședința CSM

Preşedintele a spus că este timpul că România să fie evaluată cu obiectivitate, iar unul dintre obiectivele majore ale sistemului judiciar în 2015 ar trebui să fie ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

''2015 este anul al 8-lea în care România se află sub MCV. De-a lungul timpul a fost un instrument util. MCV a generat exemplu de bune practici. (...) Au fost opt ani în care sistemul judiciar a realizat progrese majore. (...) În ultimii ani, raportul MCV a constatat progrese importante şi cred că este timpul pentru o schimbare. Astăzi (...) declar cu responsabilitate că a venit momentul (...) ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită şi să se constate că acele condiţionalităţi au fost îndeplinite (...). Cred că unul dintre obiectivele majore ale sistemului judiciar este ridicarea MCV'', a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că justiţia nu este o supraputere şi că aceasta nu trebuie "etalată" sub aspect mediatic, punctând că CSM şi Inspecţia Judiciară ar trebui să ia atitudine când apar scurgeri nepermise de informaţii în presă.

"Consider important de subliniat faptul că Justiţia este una dintre cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justiţia trebuie exercitată cu demnitate, respect şi sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În acelaşi timp, Justiţia se face cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor civile, inclusiv a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la imagine. Din acest punct de vedere, este de dorit ca CSM şi Inspecţia Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuţiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informaţii în presă din dosarele penale aflate în curs de instrumentare. De asemenea, este fundamental ca mijloacele de investigare să fie folosite în condiţii de deplină concordanţă cu Constituţia şi cu reglementările internaţionale şi doar sub controlul unui magistrat judecător", a declarat Iohannis în şedinţa CSM.

Citește întreg discursul președintelui României, Klaus Iohannis, la ședința plenului CSM
....................................

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reuneşte azi pentru a-şi alege noua conducere, pentru funcţia de preşedinte candidând judecătorii Alexandru Şerban şi Marius Tudose, iar pentru vicepreşedinte, procurorul Bogdan Gabor.

Pe ordinea de zi a şedinţei se mai află prezentarea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2014, în mandatul judecătorului Adrian Bordea, preşedinte, şi al procurorului Gheorghe Muscalu, vicepreşedinte.

La şedinţă va participa şi preşedintele Klaus Iohannis, care, potrivit Constituţiei, prezidează lucrările Consiliului la care participă.

CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi validaţi de Senat, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept - ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.

Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit. Preşedintele şi vicepreşedintele CSM sunt aleşi doar dintre cei 14 membri aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor.

Candidaţii pentru şefia CSM trebuie să prezinte un proiect managerial cu privire la viziunea pe care o au în legătură cu gestionarea competenţelor Consiliului şi rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar şi proiectele aflate în derulare.

În 30 decembrie, pe site-ul CSM au fost publicate candidaturile judecătorilor Alexandru Şerban şi Marius Tudose pentru funcţia de preşedinte şi a procurorului Bogdan Gabor pentru cea de vicepreşedinte.

Ambii candidaţi la funcţia de preşedinte CSM pledează, în proiectele publicate, pentru acţiuni împotriva oricăror ingerinţe în independenţa justiţiei.

 Proiectul privind candidatura domnului judecător Alexandru Şerban

Proiectul privind candidatura domnului judecător Marius Badea Tudose


×