x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum au oprit polițiștii circulația la aterizarea forțată a elicopterului în Piața Charles de Gaulle

Cum au oprit polițiștii circulația la aterizarea forțată a elicopterului în Piața Charles de Gaulle

15 Iul 2021   •   17:24
Cum au oprit polițiștii circulația la aterizarea forțată a elicopterului în Piața Charles de Gaulle
Sursa foto: Lucian Alecu

Aterizarea forțată a elicopterului, aparținând forțelor armate americane, în Piața Charles de Gaulle din Capitală i-a determinat pe polițiștii rutieri să blocheze rapid traficul rutier pentru a evita eventualele accidente. 

Aceștia au cerut ajutor prin dispecerat iar 10 echipaje de poliție au ajuns la fața locului.

"Se aflau la semafor, la doar câțiva metri de Piața Charles de Gaulle.

Deodată, au simțit o zdruncinătură puternică, iar mașina a părut că se ridică.

S-au dat imediat jos să vadă ce se întâmplă, moment în care au observat cum un elicopter aflat în zbor lovește un stâlp de iluminat și se îndreaptă către ei.

Instinctul a intervenit imediat.

-Adriane, fugi repede și blochează traficul dinspre Arcul de Triumf. Eu mă duc pe partea opusă!

Cu mâinile ridicate, au oprit imediat mașinile și astfel, elicopterul care nu era deloc stabil, a reușit să aterizeze în mijlocul intersecției.

Totul s-a întâmplat foarte rapid.

După aterizare, Beinur și Adrian s-au îndreptat către elicopter, pentru a vedea în ce stare sunt piloții și au anunțat dispeceratul!

- Deviați traficul dinspre Piața Charles de Gaulle! Tocmai ce a aterizat un elicopter în mijlocul intersecției!

Răspunsul de la dispecerat a venit cu o mică pauză.

- Elicopter?

- Vorbesc foarte serios! Un elicopter!

Cei doi colegi au rămas la fața locului până la ridicarea elicopterului din intersecție.

Ei sunt Beinur și Adrian, cei doi polițiști care astăzi au dat dovadă de prezență de spirit și au reușit să prevină producerea unui dezastru!

Felicitări!", transmite Ministerul de Interne, pe pagina de Facebook.

×
Subiecte în articol: elicopter charles de gaulle politie