x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum poți află numele îngerului păzitor care îţi veghează viaţa

Cum poți află numele îngerului păzitor care îţi veghează viaţa

09 Mar 2018   •   10:08
Cum poți află numele îngerului păzitor care îţi veghează viaţa

Îngerul tău păzitor e mereu prezent, chiar dacă nu eşti mereu conştient de asta. Încă de la naştere, fiecare fiinţă umană beneficiază protecţia unui înger care are sarcina precisă de a o asista în orice moment al vieţii sale, fără s-o abandoneze niciodată. Fiecare persoană are deci propriul său înger păzitor.Îngerul nostru personal ne fereşte de pericolele care ne pândesc fără ca noi măcar să le bănuim, ne îndeamnă să ne deschidem către ceea ce este bun şi să evităm răul, are sarcina de a transmite mai departe rugăciunile noastre şi intervine neobosit pentru ca noi să primim întotdeauna dragostea divină.

Cand ne simţim cuprinşi de tensiuni şi nelinişti, să avem încredere în sfaturile binefacătoare ale îngerilor. Dimineaţa, înainte de a fi absorbiţi de vârtejul activităţilor cotidiene, şi seara, când oboseala ne copleseşte şi ne simţim goi, putem sa ne adresam îngerului păzitor şi să-l rugăm să ne ajute să redăm sufletului nostru pacea şi seninatatea.

Îngerii pot face multe pentru noi. Este suficient să le invocăm ajutorul şi pentru asta e de folos să ştim numele îngerului nostru  păzitor.

Îngerul tău păzitor e ales după ziua naşterii

Duminica- îngerul păzitor este Arhanghelul Mihail, chakra corespondentă este chakra 1, iar piatra protectoare este ochiul de tigru sau hematitul

Luni- îngerul păzitor este  Arhanghelul Gabriel, chakra corespondentă este chakra 2, iar piatra protectoare este citrinul, carneolul sau topazul auriu

 

Marţi-  îngerul pazitor este Arhanghelul Camael, chakra corespondentă este chakra 3, iar piatra protectoare este piatra soarelui, chihlimbarul sau citrinul galben

Miercuri- îngerul păzitor este Arhanghelul Rafael, chakra corespondenta este chakra 4, iar piatra protectoare este aventurinul, cuarţul roz sau smaraldul

Joi- îngerul păzitor este Arhanghelul Metatron, chakra corespondentă este chakra 5, iar piatra protectoare este lapis lazuli, turcoaza sau acvamarinul

Vineri- îngerul păzitor este Arhanghelul Uriel, chakra corespondentă este chakra 6, iar piatra protectoare este ametistul, fluoritul sau azuritul

Sâmbăta- îngerul păzitor este Arhanghelul Cassiel, chakra corespondenta este chakra 7, iar piatra protectoare este cuarţul de stâncă sau diamantul

sursa: astrologykom.blogspot.com

×
Subiecte în articol: inger pazitor