x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Voiculescu: "Regina Ana a României, un simbol al demnităţii, onoarei şi curajului"

Dan Voiculescu: "Regina Ana a României, un simbol al demnităţii, onoarei şi curajului"

13 Aug 2016   •   15:02
Dan Voiculescu: "Regina Ana a României, un simbol al demnităţii, onoarei şi curajului"
Sursa foto: FOTO: danvoiculescu.net

Profesorul Dan Voiculescu transmite, în cea mai recentă postare de pe blogul său, un omagiu Reginei Ana si un mesaj de compasiune pentru Familia Regală a României:

"Avem prea puţine lucruri care ne unesc şi prea multe care ne dezbină.

Personalitatea Reginei Ana vorbeşte despre demnitate, iar viaţa sa este o excepţională lecţie de onoare,  care demonstrează că forţa morală, dragostea şi curajul reprezintă cele mai importante resurse ale unei naţiuni.

În semn de omagiu, de responsabilitate şi de reverenţă în faţa Istoriei avem astăzi, în mod nefericit, prilejul de a vorbi despre măreţia unui om, a unei familii şi a naţiunii noastre.

O pierdere mare pentru Majestatea Sa Regele Mihai, pentru Familia Regală a României şi pentru noi toţi.

Dumnezeu să o odihnească!"

 

×