Meseria de somelier este la fel de banoasa si de solicitanta ca si cea de bucatar, iar pentru asta este nevoie de o pregatire pe masura. In multitudinea de proiecte finantate din controversatele fonduri europene, exista si unul care si-a propus sa formeze pentru piata din Romania o serie de experti in vinuri. Acestia vor putea contribui la dezvoltarea industriei viniviticole, dar si a restaurantelor de lux.
“Cursantii nostri au sansa de a se intalni aici cu cateva sute de tipuri de vinuri, de la Europa la Africa de Sud, pana la Statele Unite ale Americii, pe parcursul celor zece saptamani de cursuri zilnice', spune Catalin Paduraru, critic de vin, degustator autorizat de vin si membru ADAR (Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania), unul dintre formatorii viitorilor somelieri. De cursurile incepute anul acesta vor beneficia, in total, 180 de someri din Bucuresti si Ilfov, care vor putea practica imediat dupa absolvire o meserie cu venituri medii lunare de 1.000 de euro, pe piata din Romania, si de trei ori mai mari in alte tari ale lumii. Din acest motiv, la cursuri s-au inscris si au absolvit deja 37 de someri cu meserii de baza foarte indepartate de acest domeniu, dar care au simtit oportunitatea reprofilarii. Unul dintre absolventi este fost profesor de matematica, iar una dintre absolvente a fost inainte asistenta medicala intr-un cabinet stomatologic.
Proiectul POSDRU va transforma somerii in somelieri profesionisti pentru industria ospitaliera si piata vinurilor din Romania, cu diplome recunoscute de CNFPA. Urmatorii 40 de absolventi vor sustine examenul final in luna mai. “In urma acestui proiect vor avea de castigat inclusiv marile lanturi hoteliere reprezentate in Romania si restaurantele, cele care resimt cel mai des nevoia de specialisti, dar si marcile romanesti de vinuri. Somelierii vor putea promova in cunostinta de cauza vinurile autohtone de calitate, necunoscute inca de marea masa de consumatori', a explicat Catalin Paduraru.
Primele rezultate ale acestor cursuri au aparut deja, desi proiectul abia a fost demarat: o mare parte dintre absolventi s-au angajat deja, avand meseria de somelier in restaurante, magazine de specialitate si hoteluri, iar unul dintre cursanti a participat la concursul “Trofeul someleriei 2012', fiind clasat pe locul al treilea din 20 de participanti.
Cei care se simt capabili sa renunte la tot ce au facut pana in prezent, pentru a se reprofila ca experti in vinuri, inca se pot inscrie la aceste cursuri, cu conditia sa fie someri inregistrati pe raza Bucuresti – Ilfov si sa fi absolvit zece clase.