x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Decizie - Ursul polar, specie încă nepericlitată

Decizie - Ursul polar, specie încă nepericlitată

09 Feb 2008   •   00:00

Decizia privind trecerea ursului polar pe lista speciilor ameninţate cu dispariţia a fost amânată.



Decizia privind trecerea ursului polar pe lista speciilor ameninţate cu dispariţia a fost amânată.

Autorităţile americane au anunţat că vor avea nevoie de mai multe săptămâni pentru a decide dacă urşii polari trebuie incluşi pe lista speciilor pe cale de dispariţie din cauza ameninţării pentru habitatul lor reprezentat de procesul încălzirii globale, scrie Associated Press.

Termenul-limită pentru luarea deciziei cu privire la includerea urşilor polari pe lista animalelor protejate de guvernul american prin legea Endangered Species Act urma să expire astăzi, însă Departamentul american pentru Peşte şi Viaţă Sălbatică a anunţat că decizia va fi luată în cursul lunii februarie. În cazul în care urşii polari vor fi trecuţi pe lista speciilor ameninţate cu dispariţia, s-ar înregistra o premieră pentru că până în prezent autorităţile americane nu au luat niciodată o astfel de decizie motivată de factori de climă. Trecerea urşilor polari pe lista animalelor ameninţate cu dispariţia contravine intereselor unor mari companii care exploatează zăcăminte de petrol şi gaze naturale în regiuni din Alaska în care trăiesc aceste animale, aceste companii urmând să-şi oprească exploatările.

×
Subiecte în articol: verde!