x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Delta Dunarii - Premii pentru reconstructia ecologica

Delta Dunarii - Premii pentru reconstructia ecologica

de Alexandru Nastase    |    31 Aug 2005   •   00:00
Delta Dunarii - Premii pentru reconstructia ecologica

Masurile de reconstructie ecologica luate de autoritatile romane in Delta Dunarii au primit numeroase distinctii internationale. Aceste diplome reprezinta confirmarea faptului ca salvarea de la distrugere a Rezervatiei este reconstructia ecologica.

Masurile de reconstructie ecologica luate de autoritatile romane in Delta Dunarii in ultimii 10 ani au primit numeroase distinctii internationale. Aceste diplome reprezinta confirmarea faptului ca salvarea de la distrugere a Rezervatiei este reconstructia ecologica. Managementul care a dus la redresarea ecologica in Delta Dunarii a fost recunoscut in ultimii ani de mai toate organismele internationale de mediu.

Delta Dunarii a fost declarata Rezervatie a Biosferei in septembrie 1990. Masura a fost luata o data cu oprirea proiectelor aberante ce vizau transformarea Deltei Dunarii intr-o zona supusa exploatarii economice intensive. Imediat dupa acest moment a aparut si interesul fata de Delta al organizatiilor internationale in domeniul protectiei naturii.

RECUNOASTERE. In anul 1991, Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (RBDD) a primit un triplu statut international: rezervatie a biosferei in cadrul Programului "Omul si Biosfera" (Man and the Biosphere) - al UNESCO, zona umeda de importanta internationala in cadrul Conventiei Ramsar, si zona apartinand patrimoniului natural si cultural mondial - UNESCO. La acea vreme, RBDD era singura zona naturala din lume care beneficia de acest statut. Ulterior, lucrarile de reconstructie ecologica si celelalte proiecte incepute in Delta au facut ca aceasta zona sa primeasca cele mai importante distinctii internationale in materie de management de mediu. RBDD a primit in 1995 si 2001 Premiul pentru Management din partea EUROSITE (organizatie de mediu a Uniunii Europene care grupeaza zone naturale din Europa, infratite prin caracteristicile comune).

In 2002, in cadrul celei de-a VIII-a Conferinte a Partilor semnatare a Conventiei Ramsar privind zonele umede de importanta internationala, ce a avut loc la Valencia, Romania, prin guvernatorul de atunci al Deltei, Virgil Munteanu, a fost aleasa in Comitetul de Coordonare al Conventiei, ca reprezentanta a Europei, dar si in Grupul de Finante al Conventiei, alaturi de Canada, Japonia, Argentina, Maroc si Papua-Noua Guinee. Fiecare dintre aceste state reprezinta cate un continent, tara noastra fiind reprezentanta Europei. De asemenea, Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) a devenit membru fondator al DELTAMED, o asociatie care grupeaza deltele Dunarii, Ebrului, Nilului, Rhonului si Padului. ARBDD a infiintat alaturi de celelalte institutii care administreaza delte europene, Asociatia "Delta chiama Delta", Virgil Munteanu fiind ales atunci vicepresedinte.

PENTRU BIODIVERSITATE. Protectia habitatelor este o masura importanta a renaturarii

"BIJUTERIA COROANEI". In anul 2003, Biroul Programului "Omul si Biosfera" - UNESCO a apreciat ca "autoritatile romane trebuie felicitate pentru acest foarte bun exemplu de buna functionare a rezervatiei biosferei. Autoritatile trebuie incurajate pentru a face cunoscut mai bine acest exemplu, in reteaua mondiala a rezervatiilor biosferei" (reteaua grupeaza peste 400 de rezervatii - n.r.). La aceste aprecieri s-au adaugat in 2004 cele prezentate de renumita organizatie ecologista Wetlands International, care considera ca Delta Dunarii din Romania se afla intre cele doar patru zone naturale cu o stare ecologica imbunatatita din cele 798 de zone naturale europene expertizate. Studiul celor de la Wetlands a durat mai multi ani, perioada in care au fost expertizate cu maxima atentie masurile ecologice luate de autoritatile din fiecare stat, precum si evolutia ecologica a fiecarui sit. Din 798 de zone, doar in patru, intre care si in Delta Dunarii, s-au constatat imbunatatiri ale situatiei ecologice. Expresia cel mai des folosita de reprezentantii prestigioasei organizatii este aceea ca Delta Dunarii reprezinta la nivel european "bijuteria coroanei" Rezervatiilor.

LIPSA DE CONTINUITATE. Masurile de reconstructie atat de apreciate pana la momentul 2004 au fost taiate de pe lista prioritatilor de catre noua conducere a ARBDD, numita in luna aprilie. Aceasta pare sa fie si orientarea celor care se ocupa de la Bucuresti de protectia mediului. De altfel, aceasta informatie a fost confirmata intr-o recenta sedinta de guvern, cand s-a incurajat refacerea pe cat posibil a incintelor si amenajarilor agricole si piscicole. Dupa cum se stie, acestea se afla intr-un numar foarte mare in Delta Dunarii, fiind construite inainte de 1989 din ordinul expres al lui Nicolae Ceausescu, cel care visa secarea Deltei si transformarea ei in teren fertil pentru agricultura. Ramane de vazut care va fi atitudinea forurilor internationale interesate de protectia ecologica a Deltei vizavi de noua politica a Romaniei, in ceea ce priveste reconstructia ecologica.

APRECIERI


"Autoritatile romane trebuie felicitate pentru acest foarte bun exemplu de buna functionare a rezervatiei biosferei. Autoritatile trebuie incurajate pentru a face cunoscut mai bine acest exemplu in reteaua mondiala a rezervatiilor biosferei"
Biroul Programului "Omul si Biosfera" - UNESCO

×