MISIUNE ● Exerciţiu al Poliţiei de Frontieră
Salvări de persoane şi limitarea efectelor unui accident ecologic.
Survolări cu elicopterul, intervenţii prompte, misiuni riscante şi
adrenalină. Cam aşa s-au desfăşurat ostilităţile la Sulina, acolo unde
poliţiştii de frontieră au demonstrat în cadrul a două exerciţii de
simulare cît de periculoase sînt astfel de intervenţii.
MISIUNE ● Exerciţiu al Poliţiei de Frontieră
Salvări de persoane şi limitarea efectelor unui accident ecologic. Survolări cu elicopterul, intervenţii prompte, misiuni riscante şi adrenalină. Cam aşa s-au desfăşurat ostilităţile la Sulina, acolo unde poliţiştii de frontieră au demonstrat în cadrul a două exerciţii de simulare cît de periculoase sînt astfel de intervenţii.
Sîmbată, ora 9:00. Locaţia: Bazinul Mare Sulina. Două elicoptere, 12 ambarcaţiuni, o barcă cu motor, jandarmi, ambulanţe. Nu este în nici un caz un scenariu de film. Dimpotrivă, o acţiune – de această dată simulată – cu care însă poliţiştii de frontieră se pot confrunta în orice moment. Prima parte a misiunii a reprezentat-o salvarea unei echipe de pescari aflaţi în dificultate în largul mării, după ce barca lor s-a lovit de mal, producînd scurgeri de hidrocarburi. După constatarea incidentului, acesta este raportat Poliţiei de Frontieră Sulina şi Gărzii Naţionale de Mediu.
FRONTIERA, ÎN MISIUNE! "108, 108. Sînt ARION. Efectuaţi misiune." Este semnalul pe care conducătorul exerciţiului, comisar şef de poliţie Ion Arcana, îl dă pentru declanşarea propriu-zisă a acţiunii. Nu este timp de pierdut, mai ales că pentru cei trei pescari din barca cu pricina orice minut contează. Nu se intră în panică şi nu se alarmează nimeni. Căci altfel, misiunea este ca şi ratată! Elicopterele cu personal specializat au început manevrele de salvare, iar ambulanţele sînt pregătite să transporte victimele la spital. Următorul pas: se iau probe din pata de poluare, iar zona este încercuită pentru diminuarea şi limitarea urmărilor efectelor poluării. Ora 11:00: victime salvate, misiune îndeplinită.
ACELAŞI FILM, ACTUL DOI. Cel de-al doilea exerciţiu de simulare – desfăşurat de această dată în largul Mării Negre, incluzînd deplasarea navelor în limita a zece mile – a durat aproximativ două ore. Scopul misiunii? Recepţionarea unui SOS de la o ambarcaţiune de pescari aflată în largul mării, în derivă. Urmează imediat deplasarea la faţa locului a poliţiştilor de la frontieră, salvarea persoanelor, prelevarea de probe şi în cele din urmă intervenţia autorităţilor pentru lichidarea poluării. Prezent la simulări, Nelu Pop, inspector-şef în cadrul Poliţiei de Frontieră, a mărturisit că ceea ce a văzut a fost într-adevăr un exerciţiu, dar că astfel de lucruri se întîmplă deseori şi în realitate.
"A fost o acţiune complexă, atît de salvare a unor pescari, cît şi pentru limitarea şi eliminarea consecinţelor unui incident ecologic pe Dunăre şi Marea Neagră. Acesta este un exerciţiu, dar şi în situaţii reale este normal să se acţioneze la fel de bine sau chiar cu o implicare mai mare şi mai fermă."
Concluzia? – Cu simulările stăm bine!
Citește pe Antena3.ro