x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Demagogie - Tăriceanu, in Deltă

Demagogie - Tăriceanu, in Deltă

de Jurnalul National    |    15 Iun 2007   •   00:00

Premierul Călin Popescu Tăriceanu va merge astăzi la Tulcea pentru a discuta cu autorităţile centrale şi locale despre problematica Deltei Dunării, informează biroul de presă al Guvernului.

La discuţii vor participa toţi cei care au pus umărul in doi ani şi jumătate la situaţia dezastruoasă in care se află in momentul de faţă Rezervaţia Biosferei. Singura care va absenta, din motive obiective - a fost dată afară din Guvern - , este Sulfina Barbu. In momentul de faţă, mai multe canale din Deltă sunt colmatate, situaţie unică in ultimele decenii. Braconajul este in floare, depăşind cotele de la inceputul anilor ’90, cănd in Deltă se pescuia numai cu curent electric. Presiunea pe resursa piscicolă a crescut enorm, in momentul de faţă fiind vizate nu mai puţin de… 17.000 de permise pentru pescuit industrial.

DEZASTRU. Tot mai mulţi afacerişti apropiaţi Partidului Naţional Liberal au pus ochii pe terenurile Deltei, fie că e vorba despre plaja de la Sulina, fie despre domeniul public de interes naţional din zona de sud a Rezervaţiei. Delta este sufocată de gunoaie şi de PET-uri, problemă pentru care nu s-a luat pănă acum nici o măsură. Tăriceanu a fost in Deltă şi anul trecut, dar, din toate problemele care i-au fost prezentate, a cerut un plan arhitectonic pentru Rezervaţie.

×
Subiecte în articol: verde!