x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Demonstraţie de Taekwondo în Giuleşti

Demonstraţie de Taekwondo în Giuleşti

de Irina Cristea    |    16 Sep 2010   •   00:00
Demonstraţie de Taekwondo în Giuleşti
0-131672-poster_taekwondo.jpgLotul naţional demonstrativ de Taekwondo al Coreii de Sud se dă în spectacol sâmbătă, la complexul sportiv al Clubului Rapid (Calea Giuleşti nr. 18). Demonstraţia, intitulată "Taekwondo, arta mişcării", începe la ora 17:00 iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Membrii lotului vor prezenta 26 de tehnici, de la meditaţie la lovituri şi sărituri. Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Coreene în România, în parteneriat cu Federaţia Română de Taekwondo, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, se arată într-un comunicat remis de ambasadă.
Cunoscut de peste 2.000 de ani în Peninsula Coreeană, Taekwondo reprezintă una dintre cele mai vechi arte marţiale. Este practicat de 70 de milioane de persoane din 191 de ţări şi a intrat, recent, în familia sporturilor olimpice.

×
Subiecte în articol: observator